politica

Pesedistii sunt suparati si ca nu mai e posibila reangajarea pe banii statului a pensionarilor de 45 de ani. Au sesizat CCR

Partidul Social Democrat a depus, luni, o sesizare de neconstitutionalitate impotriva proiectului de modificare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 114/2018, propus spre adoptare prin angajarea raspunderii Guvernului la data de 23 decembrie 2019.

„Sesizarea vizeaza atat forma proiectului de modificare (faptul ca exista deja un proiect de aprobare a OUG 114 in procedura legislativa), cat si fondul proiectului (interzicerea cumulului pensiei cu salariul)”, precizeaza PSD intr-un comunicat.

Social-democratii sustin in sesizarea la CCR ca, in prezent, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 114/2018 se afla in procedura legislativa pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor, sub rezerva depunerii raportului de catre comisiile sesizate in fond.

„Angajarea raspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege in conditiile in care acesta este si pe ordinea de zi a Parlamentului este neconstitutionala, intrucat Guvernul este obligat sa lase Parlamentul sa se pronunte asupra acestuia. Cand Guvernul isi angajeaza raspunderea asupra unui proiect de lege obiectul de reglementare trebuie sa contina prevederi care se circumscriu clar unui singur domeniu. Angajarea raspunderii Guvernului nu se poate face printr-un proiect de lege care sa modifice sau sa completeze mai multe legi in vigoare, aceasta maniera fiind profund neconstitutionala”, precizeaza social-democratii, conform sursei citate.

De asemenea, „PSD este in principiu de acord cu interzicerea cumulului pensiei cu salariul, dar aceasta reglementare trebuie sa se faca in mod legal si constitutional si mai ales dupa o analiza pe domenii de activitate, astfel incat sa nu se creeze dezechilibre pe piata fortei de munca”, mai arata sursa mentionata.

Curtea Constitutionala a stabilit data de 29 ianuarie 2020 ca termen cand judecatorii Curtii vor dezbate sesizarea de neconstitutionalitate formulata de PSD.

Amintim ca ministrul Muncii Violeta Alexandru declara ieri ca este profund injust ca persoane in varsta de 45 de ani, in plina forta de munca, se pensioneaza din sistemul public si revin sa se angajeze tot in sistemul public.

„Eu am initiat aceasta propunere (de interzicere a cumularii pensiei cu salariul in sistemul public, n.r.) avand convingerea ca in sistemul public trebuie sa privim lucrurile foarte corect: la 45 de ani esti in plina forma de munca; este profund injust sa te pensionezi, dupa care sa te intorci in sistemul public, si sunt cazuri de persoane care se intorc chiar in aceeasi institutie, si sa-ti continui activitatea.

Sunt convinsa ca aceasta reglementare nu va inhiba pe cei care sunt in forma optima de munca si care se vor indrepta spre zona privata, si cred ca este nevoie de expertiza lor in domeniul privat. In acelasi timp, cred ca cei care au inteles ca a venit momentul sa fim corecti cu privire la resursele publice vor face optiunea in termenul de 15 zile si vor alege intre pensie si salariu”, a afirmat Violeta Alexandru, intr-un interviu pentru Agerpres.

Liberalii au inclus insa mai multe domenii care sunt exceptate de la aceasta interdictie, printre care educatia sau cazul celor care ingrijesc persoane cu dizabilitati.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago