Parlamentul chinez il demite pe Qin Gang din functia de ministru de externe. Noul ministru este vechiul ministru – Xinhua

Comitetul permanent al Congresului National al Poporului (parlamentul chinez) l-a demis marti pe ministrul chinez de externe Qin Gang, care se afla in functie de mai putin de sapte luni. Directorul Biroului Comisiei Centrale pentru Afaceri Externe a Partidului Comunist Chinez (PCC), membru al Biroului Politic al PCC, Wang Yi, a fost numit din nou in functie, a anuntat agentia de presa Xinhua, preluata de Tass.
Potrivit informatiilor acesteia, o astfel de decizie a fost luata in cadrul celei de-a patra sesiuni a celui de-al 14-lea Congres National al Poporului, care se desfasoara la Marea Sala a Poporului din Beijing.
Wang Yi a ocupat functia de ministru de Externe al Chinei din 2013 pana in 2022. Anterior, el a condus Biroul pentru afaceri cu Taiwan din cadrul Consiliului de Stat al Chinei in perioada 2008-2013 si a fost ambasador in Japonia in perioada 2004-2007.