Premierul ungar Viktor Orban a declarat pentru presa germana ca doreste sa faca din problema migratiei un punct central al viitoarei presedintii a Ungariei la Uniunea Europeana, relateaza DPA, citata de Agerpres.
Orban a declarat pentru grupul de presa Funke in comentarii publicate duminica aceasta ca saluta pozitia cancelarului german Olaf Scholz, care ia in calcul optiuni de externalizare a procedurilor de azil catre tari din afara UE.
Ungaria va prelua presedintia prin rotatie a UE la 1 iulie de la Belgia pentru sase luni.
Orban a declarat ca Ungaria implementeaza deja o politica prin care cererile de azil sunt examinate in tari terte, de exemplu la ambasada Ungariei din Belgrad, inainte de a da solicitantilor unda verde pentru a intra in tara.
La jumatatea lunii iunie, Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a condamnat Ungaria sa plateasca o amenda forfetara de 200 milioane de euro (216 milioane de dolari) si o amenda cominatorie de un milion de euro pentru fiecare zi in care nu-si modifica legislatia, dupa ce a ignorat o condamnare anterioara pentru incalcarea legislatiei UE privind protectia migrantilor.
Potrivit Curtii, Ungaria a omis in mod deliberat sa puna in aplicare o hotarare din decembrie 2020 privind protectia internationala a migrantilor.
Pozitia de presedinte al Consiliului UE este in mare masura birocratica si implica stabilirea unor agende de intalnire si orientarea discutiilor politice catre o decizie, uneori gasirea unui compromis intre statele membre ale UE atunci cand nu exista un consens clar.
Ungaria a promis sa fie un mediator corect, insa Budapesta are o relatie furtunoasa cu institutiile UE in ceea ce priveste statul de drept si problemele legate de coruptie, noteaza DPA.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…