politica

Oprisan, disperat ca-i sunt controlate lucrarile pe bani publici: ”Protestez cu toata forta mea ca presedinte”

Presedintele Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, a afirmat, luni, ca verificarile pe care le face Ministerul Dezvoltarii la proiectele PNDL sunt ilegale, ministrul Ion Stefan, fiind ”incompetent si incapabil”. La randul sau, Ion Stefan a comentat: ” Daca pesedistii se arata deranjati de corectitudine, asta inseamna ca facem bine ceea ce facem”.

Marian Oprisan, care este presedintele PSD Vrancea, a declarat, luni, ca nu este de acord cu controalele dispuse de ministrul Dezvoltarii la proiectele PNDL, spunand chiar ca aceste verificari sunt ilegale.

”Protestez cu toata forta mea ca presedinte al Consiliului Judetean Vrancea si ca presedinte al al UNCJR asupra comportamentului ministrului Administratiei, Dezvoltarii si Lucrarilor Publice. Ceea ce face domnia sa prin controalele alea inventate, care nu i le pune la dispozitie niciun fel de lege, incalca legea, pentru ca autoritatile locale nu se supun decat Curtii de Conturi a Romaniei si Procuraturii si Parchetelor. Autoritatile locale nu sunt subordonate Guvernului. Programul national se executa in conditiile legii si se verifica de singura institutie abilitata sa controleze bani publici, si anume Curtea de Conturi”, a spus Oprisan, citat de news.ro.

Mai departe, presedintele Consiliului Judetean Vrancea l-a numit pe ministrul Dezvoltarii ”incompetent si incapabil”: „Domnia sa ce face? Inventeaza aceasta mizerie de controale, inventeaza tot felul de gaselnite la adresa unor autoritati locale, conduse de primari PSD, ca sa motiveze faptul ca nu deconteaza facturile din PNDL. Acest ministru, incompetent si incapabil, conditioneaza primarii din Romania in functie de simpatiile lui politice, inventand tot felul de povesti ca sa nu deconteze facturile PNDL. De fapt, aici apare incapacitatea PNL de a gestiona acest program inventat de PSD, care a dus la dezvoltarea tuturor localitatilor din Romania”.

La randul sau, ministrul Ion Stefan a scris pe Facebook ca, ”daca pesedistii se arata deranjati de corectitudine, asta inseamna ca facem bine ceea ce facem”.

”Daca pesedistii urla ca din gura de sarpe si arunca in stanga si-n dreapta cu acuzatii si lamentari penibile, iarasi este bine si inseamna ca transparenta in decizii si in modul in care se cheltuieste banul public, pe care si eu mi-o asum in fruntea MLPDA, este cea mai buna decizie. Cu oricata forta ar protesta domnul presedinte, vremelnic, al CJ Vrancea, Marian Oprisan, ca nu am fost de acord sa fac plati suspecte pentru lucrari derulate prin PNDL, realitatea din teren imi da dreptate. «Gaselnitele» si «povestile inventate», de care ma acuza Oprisan, sunt batute de departe de realitatea din teren. Sau de spoielile de pe strazile pentru care, in Focsani, se cereau plati integrale de catre colegul si urmasul lui Marian Oprisan in ale social-democratiei si altele”, a scris Ion Stefan pe Facebook.

Acesta publica fotografii cu problemele gasite pe undele santiere.

”Stimati focsaneni, daca in casa dumneavoastra s-ar face niste lucrari de modernizare, iar rezultatul ar fi cel din pozele de mai jos, cati dintre dumneavoastra ati fi fost de acord sa platiti mesterul? Oare de ce nu au stat edilii pesede din Focsani zi lumina pe strazile pe care s-a lucrat pentru a fi siguri ca lucrarile sunt calitative si nu facute in bataie de joc?! Da, PNDL este inventat de PSD, insa eu nu sunt dispus sa merg pe aceeasi reteta a bataii de joc la adresa banului public si de sfidare a cetateanului si sa fac asemeni guvernelor PSD, adica sa decontez lucrari neefectuate, care nu corespund realitatii din teren”, a mai scris Ion Stefan.

Acesta precizeaza ca Legea nr. 10/1995 privind calitatea in constructii, republicata, precizeaza foarte clar cine are atributii in control: (1) Controlul de stat al calitatii in constructii cuprinde inspectii la investitori, la unitatile de proiectare, de executie, de exploatare si de postutilizare a constructiilor, privind existenta si respectarea sistemului calitatii in constructii. (2) Controlul de stat al calitatii in constructii se exercita de catre Inspectoratul de Stat in Constructii – I.S.C., care raspunde din punct de vedere tehnic de executarea controlului statului cu privire la aplicarea unitara a prevederilor legale in domeniul calitatii constructiilor”.

Ministerul Lucrarilor Publice Dezvoltarii si Administratiei (MLPDA) anunta ca au fost verificate, in perioada 26 noiembrie – 11 decembrie, peste 3.000 de solicitari prin Programul national de dezvoltare locala (PNDL), fiind gasite mai multe neconcordante intre situatia din teren si cea din hartii. In urma verificarilor, vor fi oprite de la plata peste 146 de milioane lei pentru 187 de solicitari pentru proiecte dn 11 judete.

Obiective de investitii cu problemesunt in judetele Braila, Buzau, Dambovita, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomita, Neamt, Teleorman, Tulcea, Vrancea.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago