politica

Opozitia a depus o motiune simpla impotriva unui actor cunoscut pentru „refuzul de a participa la patru invitatii …”

USR a anuntat miercuri, in plenul Camerei Deputatilor, depunerea unei motiuni simple impotriva ministrului Culturii, George Ivascu, pentru lipsa totala de comunicare cu Parlamentul si refuzul de a participa la patru invitatii in comisia de Cultura.

Deputatul USR Iulian Bulai a enumerat motivele pentru care a fost initiata motiunea, printre care anularea a peste 2.000 de proiecte legate de Centenarul Marii Uniri.

„Am anuntat in plen motiunea simpla impotriva ministrului Culturii, George Ivascu. Iata de ce: lipsa totala de comunicare cu Parlamentul, refuzand patru invitatii la discutie in Comisia de Cultura; refuzul de coordonare cu Comisia de Centenar, refuzand dialogul cu membrii comisiei speciale; anularea a peste 2.000 de proiecte dedicate Centenarului, dupa ce fusesera deja aprobate de Guvern; prezentarea strategiei pe Centenar abia la sfarsitul primului trimestru din anul centenar; nesemnarea contractului pentru executarea monumentului Marii Uniri la Alba Iulia (sunt deja bani alocati de la buget)”, a scris Iulian Bulai pe contul sau de Facebook.

De asemenea, el invoca mai multe argumente pentru retragerea increderii si sprijinului prin motiunea simpla, altele in afara de cele legate de Centenar: „blocarea dosarului Rosia Montana la UNESCO; intarzierea desemnarii unui Comisar din partea MCIN in speta Timisoara – Capitala Culturala Europeana, dupa modelul folosit la Sibiu acum 11 ani; sporirea birocratiei si institutiilor inutile prin crearea «Senatului Culturii», miscare prin care se externalizeaza mandatul Ministerului catre Academia Romana, al carui rol direct nu este cel de a inlocui functia de implementare a politicilor publice pe cultura care ii revin MNIC”.

Presedintele comisiei de cultura, Gigel Stirbu (PNL), a cerut miercuri, in plenul Camerei Deputatilor, ca PSD sa il demita pe ministrul Culturii, George Ivascu.

„Actualul domn ministru a luat decizia sa anuleze hotararea fostului ministru al Culturii de a valida cele 2.048 de proiecte depuse de autoritatile locale din Romania si asociatii neguvernamentale cu privire la Centenar si a hotarat ca, in perioada urmatoare, prin pixul domniei sale, sa decida care sunt proiectele viabile”, a spus Stirbu in plenul Camerei Deputatilor.

George Ivascu, ministrul Culturii si Identitatii Nationale, a fost invitat de patru ori sa participe la o audiere in Comisia de cultura din Camera, iar marti, cand anuntase printr-un secretar de stat ca va fi prezent, a absentat si l-a trimis pe Gheorghe Popa sa ii tina locul.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
Marian Pavel

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago