O vedeta cu multi fani: Manerul unui cutit vechi de 2.000 de ani gasit langa Zidul lui Hadrian ofera o noua lumina asupra statutului gladiatorilor

life

Un maner de cutit in forma de gladiator a fost descoperit la Zidul lui Hadrian din nordul Angliei, aruncand o noua lumina asupra statutului combatantilor romani, potrivit CNN.

Manerul cutitului, facut dintr-un aliaj de cupru infatiseaza un gladiator cunoscut drept „secutor”- gladiator inarmat cu sabie si cu scut, potrivit organizatiei caritabile de conservare English Heritage, care are in grija situl istoric in care a fost gasit artefactul.

Secutorii erau complet inarmati si intotdeauna li se opunea un „retarius”, un gladiator inarmat cu un trident si cu o plasa pescareasca, imbracat doar intr-o tunica scurta sau sort si care incerca sa foloseasca plasa pentru a-si incurca urmaritorul.

Secutorul infatisat pe manerul cutitului poarta o casca, tine un scut mare si are mana stanga intinsa – in care probabil tinea o sabie. Acest lucru sugereaza ca era stangaci – o trasatura considerata ghinionista in lumea romana si, prin urmare, ar putea insemna ca figurina prezinta un anumit gladiator. Unii gladiatori au invatat insa sa lupte cu mana stanga, pentru a avea un avantaj fata de adversarii lor, potrivit English Heritage.

In ciuda faptului ca erau in mare parte sclavi si criminali, gladiatorii de succes se bucurau de statutul de „vedeta”, „avand fani individuali care ii urmareau si le faceau cadouri. Asadar, s-ar putea ca acestei persoane (proprietarul cutitului) sa-i fi placut foarte mult acest gladiator si sa-i fi facut manerul cutitului special pentru a-l reprezenta”, a declarat Frances McIntosh, curator pentru Zidul lui Hadrian si Nord-Est la English Heritage.

Manerul cutitului vechi de 2.000 de ani a fost gasit in raul Tyne, la Corbridge Roman Town, pe Zidul lui Hadrian, o bariera defensiva construita de romanii ocupanti in nord-estul Angliei. Orasul avea o comunitate plina de viata si vibranta si era o baza de aprovizionare de unde romanii obtineau hrana si provizii, potrivit site-ului web al organizatiei.

„Este rar sa gasesti o piesa care a apartinut gladiatorilor in Marea Britanie si mai ales atat de bine conservata si interesanta. Acest maner de cutit, frumos facut, arata cat de raspandita a fost aceasta cultura a celebritatilor, ajungand pana la Zidul lui Hadrian, chiar la marginea Imperiului Roman”, a spus McIntosh.

Puternici si musculosi, gladiatorii aveau sex-appeal si primeau cadouri si de la femei, potrivit lui McIntosh. Uneori, chiar si femeile de vita nobila sfidau diferenta de clasa si „fugeau cu gladiatorii de care se indragosteau”.

„Acum, aproape doua mii de ani mai tarziu, fascinatia in jurul gladiatorilor persista si s-a extins si mai mult in cultura populara moderna, asa cum demonstreaza entuziasmul care inconjoara noul film Gladiatorul”, a spus McIntosh.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: