O judecatoare le da o replica usturatoare sefilor de tribunale care se opun protestelor: „Vanduti pe 30 de arginti”

Cateva zeci de judecatori, sefi de tribunale si curti de apel, au inceput, in ultimele zile, sa transmita mesaje impotriva colegilor lor, mii la numar, care protesteaza fata de modul in care Tudorel Toader si PSD masacreaza justitia din Romania. Insistand pe functiile lor, acestia sustin ca ei ar vorbi in numele institutiilor, si nu magistratii „de rand”.

Lor de la o replica usturatoare judecatoarea de la Curtea de Apel Bucuresti Amelia Farmathy, fosta vicepresedinte al institutiei.

Ea le spune celor care au semnat scrisoarea anti-proteste ca sunt vanduti pe „30 de arginti” si ca din cauza lor sistemul se poate intoarce la vremuri negre, cand judecatorilor li se impunea cum sa gandeasca, ce sentinte sa dea si demnitatea le era incalcata.

Redam integral textul publicat de judecatoare in Juridice.ro

Am scroll-at o lista – scurta ce-i drept – care cere CSM-ului sa fie redata ”demnitatea” magistraturii.

Sa va vorbesc putin despre ce inseamna demnitatea in sfera pierduta a cautarii /reafirmarii reflexelor unor functii de conducere pe care le-am mai vazut/trait pe la inceputul anilor 2000: sa muncesti pana crapi sau iesi la pensie, fara sa cracnesti, sa te simti ”asigurat” ca gandeste altul pentru tine – eventual unii care iti vor susura in ureche ineptii de genul cat de recunoscator trebuie sa te simti ca o structura speciala de ancheta (pe cand un Tribunal Popular 20-20, ca, daca s-a putut in anii 50, de ce nu s-ar putea imagina unul si in viitorul apropiat) a fost special creat sa te investigheze, pardon, sa te protejeze -, sa te arati amabil sau, mai bine, sa lipsesti naibii, de la ”fastuozitatile” de bilant, unde se ivesc doamnele justitiei (uneori si domnii), care o sa va spuna, pe un ton important, cat de bineati muncit, evident sub atenta coordonare a unora dintre cei care s-au regasit pe lista scurta a… sferelor despre care va vorbeam, sa nu reactionezi, ci sa fii, instinctiv, proactiv doar atunci cand ti se sugereaza sau chiar cere, intr-un cuvant sa te lipesti de scaunul tau ”umil ” de jude, caci din jiltul da saf se vede perspectiva, pardon, demnitatea mai bine.

Trist este ca aproape niciunul dintre cei de pe ”lista scurta”, probabil cu vreo cateva exceptii (la Calarasi, lucrurile, adica oamenii si functiile nu se schimba, doar se… rotesc, domnul Vice semnatar, amabil de altfel, pe vemea cand ne-am intersectat, prin 2004 daca imi amintesc eu bine, era, si atunci, Vice, dar la Judecatoria Calarasi), nu erau sefi in anii 2000, ci erau fie pe la inceputul carierei, fie nu erau deloc prin magistratura – eu, spre exemplu, ca judecator definitiv, am ”prins-o” pe doamna Pres de la Timisoara, proaspata jude pe la Sectorul 1, intrata in magistratura, cred pe canatul avocaturii, dupa 2004 sau prin preajma acelui an, si zau daca i-as fi banuit vocatia de astazi -, ceea ce arata ca subzista o anumita traditie la momentul preluarii functiei: nu o preiei tu – magistrat judecator, caci, da, doamnelor si doamnelor pre-se-dinti, asta sunteti: judecatori, iar sefi doar o perioada limitata, pana urcati spre urmatoarea treapta (a sefiei) :))))) -, ci te pre(A)ia ea pe tine.

De ce se intampla asa? Oh, asta e relativ simplu, un sistem de concurs pentru accesul in functii de conducere perfect in aparenta, extrem de criticabil in realitate pentru ca, prin impunerea unor probe al caror rezultat nu poate fi contestat, se poate elimina, cu maxima si… incontestabila eficienta, nedorita concurenta, dupa cum modalitatea de desemnare a membrilor comisiilor de examinare de pe nu stiu ce liste cu formatori, cu rezultatul ca, in fiecare an, sau, maxim, la interval de vreo 2-3 ani, revezi aceleasi chipuri, in loc ca examinatorii sa fie trasi la sorti dintr-o baza foarte larga, deschide subiectul foarte delicat al unor aprecieri al caror subiectivism – sa ma exprim elegant – ar trebui evitat.

Or daca subzista si cea mai mica posibilitate de eliminare a concurentei sau aceasta devine irelevanta (adica daca ti se tranteste o nota ridicol de mica la ceea ce este denumit proiect de management, ti-ar trebui nu 10 la scris, ci 12 sau 13 ), oare nu te gandesti, ipotetic desigur, tu, conducator de destine pe hartie, ca depinzi, la al doilea mandat sau in cariera de conducator in general, de bunavointa celor carora simti nevoia sa le reamintesti ca ”lupti” pentru redarea ”demnitatii” magistraturii?

Apropo de asta, in cate sedinte intrati, asa, lunar si cate dosare motivati, tot lunar? La fel de multe cu ale colegilor care protesteaza?

M-as bucura sa munciti, cu acestia, cot la cot, iar, daca imi veti vorbi despre cat de greu e sa conduci, nu e cazul, se intampla sa stiu cam cat e hartogareala in actul conducerii si cam cat timp pierdut in delegarea sarcinilor catre altii.

Doamnelor si domnilor semnatari, in afara de faptul ca sunteti destul de… putini – eu propun ca doamna Garbovan sa va primeasca si pe dvs., VIP-urile demnitatii, in liliputana-i asociatie, asa poate ajunge si domnia sa la o cifra pe care sa aiba curajul sa o dea publicitatii -, apelul, scrisoarea, misiva ori cum vreti sa ii spuneti va arata asa cum sunteti: cam caragialesc invaluiti de mantia demnitatii, un soi de panza de paianjen cu pretentii de armura a demnitatii (era sa scriu divinitatii, dar sunt convinsa ca blasfemia a fost doar sugerata).

Iar elefantul pe care vreti sa il leganati, recte CSM-ul, ar trebui sa insface ghioaga demnitatii si sa o puna pe spinarea celor care, in ruptul capului, nu vor sa priceapa cat le e de bine cu sectie de investigare ”proprie” si, in general, cat le e de bine atunci cand li se vorbeste despre bine.

De se va lasa sau nu cu… ghioage, vom vedea, dar pretul l-ati platit deja: cu varf (de penita) si… semnat.

P.S. Anul trecut, un cuvant a facut istorie, si acel cuvant mi-a stat pe buze citindu-va apelul. Animata de cele mai puternice asentimente, mi-am soptit: …UNIRE! (daca v-ati gandit la altceva, fiti pe pace, va veni si altceva)”.