externe

O instanta rusa a respins un nou recurs al reporterului american Evan Gerskovici. Putin a declarat ca jurnalistul american ar putea fi eliberat la un moment dat in schimbul unui prizonier rus detinut in strainatate

O instanta rusa a respins marti cel mai recent apel al reporterului Wall Street Journal Evan Gerskovici impotriva arestarii sale preventive, sub acuzatia de spionaj, potrivit Reuters.

Gerskovici, in varsta de 32 de ani, este primul jurnalist american arestat sub acuzatia de spionaj in Rusia de la Razboiul Rece. A fost retinut de Serviciul Federal de Securitate (FSB) pe 29 martie anul trecut. El, ziarul sau si guvernul SUA neaga ca ar fi spion.

Inca nu a fost stabilita o data pentru procesul sau. Detentia sa a fost prelungita luna trecuta cu trei luni pana la 30 iunie, intr-o audiere care a fost interzisa presei. Insa marti jurnalistilor li s-a permis sa-l filmeze pe Gerskovici in timp ce acesta statea intr-o cabina de sticla din sala de judecata zambind si facandu-le cu mana colegilor din media.

Wall Street Journal a raportat ca Gerskovici a raspuns „Totul clar” atunci cand judecatorul a intrebat daca a inteles decizia instantei.

„Continua sa fie scandalos faptul ca Evan a fost retinut pe nedrept de guvernul rus de mai bine de un an. Libertatea lui Evan este asteptata de mult si indemnam administratia (Biden) sa faca tot ce ii sta in putere pentru a-i asigura eliberarea”, a scris WSJ.

Gerskovici, care a fost acreditat de Ministerul rus de Externe pentru a lucra in Rusia ca jurnalist, a fost arestat in timpul unei calatorii in orasul Ekaterinburg din Urali.

El este inchis de mai bine de un an in inchisoarea de inalta securitate Lefortovo din Moscova, care este strans asociata cu FSB. Statele Unite au acuzat Rusia ca l-a folosit in scopul „diplomatiei ostaticilor”.

„Vom continua sa denuntam si sa impunem costuri pentru incercarile ingrozitoare ale Rusiei de a folosi americanii ca moneda de schimb”, a declarat presedintele Joe Biden luna trecuta, cu ocazia aniversarii arestarii lui Gerskovici.

Presedintele Vladimir Putin a spus ca jurnalistul american ar putea fi eliberat la un moment dat in schimbul unui prizonier rus detinut in strainatate, dar pana acum nu s-a concretizat un astfel de acord.

Kremlinul spune ca are „anumite contacte” cu SUA in legatura cu cazul sau, dar ca nu va comenta in public despre negocierile pentru un potential schimb.

Gerskovici si Paul Whelan, un american arestat pentru spionaj impotriva Rusiei in 2020 si condamnat la 16 ani de inchisoare, au fost amandoi desemnati de Departamentul de Stat al SUA drept „retinuti pe nedrept”, ceea ce inseamna ca Washingtonul considera ca acuzatiile impotriva lor sunt false si se angajeaza sa lucreze pentru eliberarea lor.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago