O brasoveanca este urmarita penal dupa ce a dat foc locuintei unui vecin. Din imobil, femeia a evacuat-o doar pe persoana cu care nu se afla in conflict
O brasoveanca in varsta de 59 de ani este urmarita penal pentru ca in noaptea de duminica spre luni a dat foc locuintei unui vecin, potrivit bizbrasov.
Femeia care locuia intr-un imobil tip vagon si care era impartit in patru locuinte, dintre care una ii apartinea, a incendiat partea din imobil a vecinului sau bagand pe sub usa o bucata aprinsa de carton dedesubt. Incendiul s-a propagat si la celelalte doua parti din imobil, in interior aflandu-se 2 dintre ceilalti 3 locatari.
Persoanele din interior au fost evacuate, insa incendiul a ars pe o suprafata de circa 80 de metri patrati si a provocat pagube evaluate de victime la circa 29.000 de lei.
Incendierea ar fi avut loc pe fondul unor certuri survenite la o petrecere organizata de inculpata in seara respectiva in curtea imobilului, dar si a unei stari conflictuale mai vechi.
„Se impune mentiunea ca inculpata a evacuat-o doar pe persoana cu care nu se afla in stare conflictuala, vecinul direct al acesteia fiind scos din locuinta exclusiv ca urmare a interventiei prompte a organelor de politie venite ulterior la fata locului, care au sesizat starea de pericol pentru viata sa”, arata procurorii brasoveni.
Femeia a fost retinuta la data de 6 mai 2024, iar la data de 7 mai 2024 a fost propusa pentru arestare preventiva la Judecatoria Brasov. In aceeasi zi, judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Judecatoriei Brasov a admis propunerea parchetului si a dispus arestarea preventiva a inculpatei pentru 30 de zile.