news

„Nu vrem un Roskomnadzor romanesc”. Patru ONG-uri, protest inaintat DNSC dupa ce si alte site-uri au fost blocate abuziv

Patru ONG-uri cunoscute pentru activitatea lor sustinuta in apararea libertatii de exprimare au sesizat marti noi abuzuri din partea Directoratului National pentru Securitate Cibernetica. Dupa inchiderea anticonstitutionala a aktual24.ro, DNSC a inchis mai multe site-uri care nu au nicio legatura cu fenomenul „fake news”.

Comunicatul integral al ONG-urilor:

Pe 3 martie 2022 am trimis scrisoarea “inchisa” de mai jos catre DNSC si ANCOM intr-un efort de a convinge autoritatile romanesti sa nu inceapa blocarea de site-uri prin masuri ilegale si care incalca libertatea de exprimare.

In aceeasi zi, DNSC si ANCOM si-au dat in petec prin blocarea unui site perfect legitim, catalogat de aceste autoritati drept “fake news” – aktual24.ro. DNSC si ANCOM nu au informat nici pana astazi de ce site-ul jurnalistic aktual24.ro a aparut pe lista si care a fost eroarea care a dus la blocarea sa.

Doua saptamani mai tarziu nu doar ca nu ne-a raspuns nimeni la scrisoarea inaintata catre DNSC si ANCOM, dar lista site-urilor blocate continua sa se mareasca. Dintr-un articol publicat azi de Hotnews aflam ca in prezent sunt pe lista 39 de site-uri, dintre care unele nu au ce sa caute acolo:

Domenii legitime, dar probabil virusate/ infectate (motiv pentru care ar trebui sa fie contactat administratorul pentru rezolvarea problemei, si nu sa fie blocate prin ISP, o masura care nu are o justificare legala). Astfel, infractorii cibernetici numarul unu din Romania pusi la colt sunt:

  1. Un blog de recenzii de carti – bookblog punct ro – cu o vechime de peste 17 ani in Internetul romanesc si o comunitate activa pe Facebook. (domeniul nu pare a fi infectat)
  2. Un site al unui magazin din Beius – doilupi punct ro – firma activa cu date de contact publice. (domeniul nu pare a fi infectat)
  3. Un site al un magazin de mobila din Salonta – enterieur punct ro – magazin online activ cu date de contact publice, ca si alte gazduitorului sau a celui care a creat siteul. (site-ul pare infectat)

Domenii legitime, care probabil erau niste re-directuri catre diverse aplicatii ale RT, dar nu gazduiau continutul:

  1. Doua subdomenii ale firebaseio.com (domeniul folosit de Google pentru Firebase API)
  2. Popup.taboola.com – un subdomeniu al unui furnizor de publicitate contextuala din SUA https://www.taboola.com/, membru IAB.

Daca noua ne-a luat 30 de minute sa verificam cele de mai sus, oare o autoritate publica competenta nu ar trebui sa faca acelasi lucru, si, intr-un prim pas, sa contacteze administratorii site-urilor, pentru a nu face o greseala. Iar. Din nou?

DNSC se lauda ca nu blocheaza domeniile, dar uita sa spuna ca le transmite furnizorilor de servicii Internet ca ar trebui sa o faca. Ceea ce nu le spune furnizorilor este ca:

Acestia nu doar ca NU au o obligatie legala sa o faca, ba chiar au obligatia a nu bloca site-uri, conform prevederilor din Regulamentul UE 2015/2120 – Open Internet Regulation).

Avand in vedere faptul ca nu este o obligatie legala, ar putea fi trasi la raspundere de cei ale caror site-uri sunt blocate (vezi si detalii mai jos).

Reamintim ceea ce am precizat si in scrisoarea transmisa pe 3 martie catre DNSC si ANCOM (vezi scrisoarea mai jos):

Blocarea accesului la un site intreg prin ISP-isti este o incalcare a accesului la informatie, parte a dreptului fundamental la libertatea de exprimare

Atata vreme cat scopul poate fi atins prin alte mijloace (dezinfectarea site-ului, notificarea administratorilor), acestea ar trebui sa fie masurile impuse, nu masuri de blocare care nu sunt dispuse de instante de judecata, fara informarea adecvata, fara termen si fara posibilitate de contestare a deciziei.

Cerem de urgenta stoparea practicilor ilegale de listare a domeniilor neverificate cu rigurozitate si stabilirea unei intalniri cu toate organizatiile interesate pentru ca DNSC sa respecte dreptul fundamental la libertate de exprimare. Nu vrem un Roskomnadzor romanesc!

Bogdan Manolea, director executiv Asociatia pentru Tehnologie si Internet

Liana Ganea, presedinte ActiveWatch

Georgiana Gheorghe, director executiv APADOR-CH

Cristina Lupu, director executiv Centrul pentru Jurnalism Independent

– Scrisoarea trimisa DNSC si ANCOM pe 3.03.2022 –

Cenzura institutionala sau masuri temporare?

In vremuri normale, am fi iesit cu o reactie publica criticand decizia dvs. de luni prin care ati cerut furnizorilor de servicii Internet (ISP) sa blocheze anumite site-uri si IP-uri printr-o cerere neclara si fara vreo baza legala specifica.

Dar nu traim zilele acestea vremuri normale. Suntem la doi pasi de un razboi.

Observam ca si omologii dvs. din Rusia (Roskomnadzor) nu doar ca au blocat doua mass-media independente pentru ”raspandirea deliberata a informatiilor false” despre invazia Ucrainei de catre Moscova, dar anunta si ca vor bloca Wikipedia pentru ca au un articol intitulat “„Invazia rusa a Ucrainei in 2022”. Culmea e ca ei au baza legala, dar intr-o dictatura se poate crea temeiul legal pentru orice.

Nu vrem sa ajungem sa ne comparam cu Rusia.

Vrem mai mult si mai bine: vrem institutii democratice, care sa actioneze democratic, cu garantii democratice, pe baza legilor existente, nu pe decizii luate pe genunchi, doar pentru a “da bine la public”.

De aceea va reamintim ca:

Blocarea accesului la un site intreg prin ISP-isti este o incalcare a accesului la informatie, parte a dreptului fundamental la libertatea de exprimare si exista multe decizii CEDO in acest sens.

Masura de blocare prin furnizori, care ar trebui sa fie doar o ultima masura, in vremuri exceptionale, trebuie intotdeauna sa fie justificata, nu in termeni generici, ci concret (de ex. Site detinut de guvernul rus) si, in mod normal, de o instanta de judecata sau, in vremuri tulburi, de o institutie cat mai independenta (de ex. asa cum este CNA pentru televiziuni).

Masurile sunt in mare parte iluzorii (continutul poate fi mutat usor pe orice alt domeniu, iar comunicare se desfasoara, in 2022, preponderent prin retelele sociale, unele descentralizate).

Obligatiile UE pe acest domeniu sunt stabilite intr-un cadru normativ strict – vezi textele publicate in Jurnalul Oficial al UE pe 1.03.2022.

Astfel, insistam ca masurile de acest tip sa fie luate cu prudenta si cu un minimum de garantii necesare pentru a preveni erori si abuzuri, cum ar fi de exemplu:

Nu cereti blocarea doar pentru ca va este usor sa o faceti. Orice continut ilegal trebuie de fapt oprit (de la gazduire), nu ascuns printr-o masura de blocare. In cazul site-urilor sau IP-urilor din tari UE nu exista o justificare pentru blocare, in loc sa opresti continutul ilegal de la sursa. Nu blocati domenii care acum sunt indisponibile. Nu blocati domenii .ro unde suspendarea domeniului se poate face mai rapid.

Nu includeti blocarea unor IP-uri in aceeasi discutie legata de blocarea unor site-uri. Nu combinati temeiuri de frauda informatica cu “fake news”, pentru fiecare existand probleme si temeiuri juridice distincte.

Toate masurile trebuie sa fie temporare.

Toate masurile trebuie sa poate fi contestate de cei vizati sau corectate, iar calea de atac (administrativa sau legala) trebuie inclusa in orice solicitare de acest tip – mai ales daca prin aceasta masura se poate bloca mai mult decat s-a dorit.

Fie masura este clar explicitata ca o recomandare, fie este o obligatie legala (caz in care ar trebui specificat temeiul legal exact).

Nu folositi in comunicari oficiale termeni de marketing politic, ca “fake news”, care nu exista in legislatie. Grupul de experti nominalizat de Comisia Europeana in 2018 a explicat de ce acest termen e eronat si care sunt de fapt solutiile pentru cazurile de dezinformare. Blocarea unui site nu este o solutie pentru dezinformare.

Nu va luati atributii in a decide ce continut este legal sau nu, sau fals sau nu, daca nu aveti un temei legal precis in acest sens si atributii in acest sens. Dupa cum am explicat mai sus, exista alte aspecte – de ex. legate de finantarea acestora – care pot fi invocate ca temei.

Nu uitati ca furnizorii de Internet au obligatii de tratare egala a traficului (net neutrality), deci inclusiv masurile luate voluntar trebuie sa fie transparente si evidente (vezi Regulamentul UE 2015/2120).

In mod ideal toate aceste principii mai sus amintite ar putea fi transpuse intr-o procedura pe care autoritatile sa o adopte (dupa consultarea ISP-istilor si a societatii civile) tocmai pentru a arata ca valorile democratice si drepturile omului ne ghideaza toata activitatea, chiar daca putem vorbi de masuri temporare in niste vremuri neobisnuite. Ne exprimam disponibilitatea de a va sprijini in acest sens, daca doriti.

Aceasta scrisoare ARE nevoie de un raspuns. Unul real, nu unul formal, si nici de cuvinte fara acoperire.

Bogdan Manolea, director executiv Asociatia pentru Tehnologie si Internet

Liana Ganea, presedinte ActiveWatch

Georgiana Gheorghe, director executiv APADOR-CH

Cristian Copcea, presedintele Consiliului Director Asociatia pentru Dezvoltarea Internetului (Capitolul Internet Society Romania)

Cristina Lupu, director executiv Centrul pentru Jurnalism Independent

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago