Legea de organizare si functionare a Curtii Constitutionale intrata in vigoare recent prevede ca un judecator CCR sa nu aiba un mandat mai lung de 9 ani, potrivit noilor modificari facute in Parlament. Petre Lazaroiu este judecator la CCR din 2008, de aproape 10 ani.
Presedintele Klaus Iohannis a promulgat, saptamana trecuta, proiectul de modificare a Legii 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale. Potrivit noilor modificari, intrate in vigoare pe 15 iulie, este eliminat din lege articolul care permitea ca judecatorii CCR sa aiba un mandat mai lung de 9 ani, aminteste ziare.com.
Este vorba de abrogarea articolului 68, alineatul 3: „In cazul in care perioada pentru care a fost numit noul judecator, potrivitalin. (2), este mai mica de 3 ani, acesta va putea fi numit, la reinnoirea Curtii Constitutionale, pentru un mandat complet de 9 ani.”
Parlamentul a facut aceasta modificare dupa ce CCR a stabilit prin decizia 136/2018 ca acest lucru, prelungirea mandatului de 9 ani al unui judecator, nu este constitutional. Decizia CCR este aplicabila din 4 mai 2018.
Cu alte cuvinte, Constitutia spune ca mandatul unui judecator CCR este de maximum 9 ani – „nu poate fi prelungit sau innoit” -, in vreme ce legea de functionare a Curtii extindea neconstitutional durata mandatului unui judecator pana la maximum 12 ani.
„Curtea Constitutionala se compune din noua judecatori, numiti pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau innoit”, este articolul 142 din Constitutie.
Petre Lazaroiu a fost numit la CCR pe 16 septembrie 2008 de fostul presedinte Traian Basescu, pentru un rest de mandat de doi ani, dupa ce postul a ramas vacant in urma decesului lui Petre Ninosu.
Lazaroiu a fost reinvestit pe 2 iunie 2010 pentru un mandat complet de 9 ani.
Potrivit Constitutiei, care stabileste mandatul unui judecator la 9 ani, mandatul lui Lazaroiu ar fi trebuit sa inceteze pe 16 septembrie 2017. Potrivit legii de functionare a CCR, articolul neconstitutional si abrogat recent, mandatul lui Lazaroiu expira pe 2 iunie 2019.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…