Nou incident periculos in Orientul Mijlociu. Un tanc israelian a tras asupra unei pozitii egiptene: „A fost o greseala”

externe

Un tanc israelian a tras din greseala asupra unei pozitii egiptene, a anuntat duminica un purtator de cuvant al fortelor armate ale Israelului (IDF) intr-un comunicat preluat de Reuters si AFP.

Lovitura accidentala a avut loc in apropiere de frontiera si de Kerem Shalom, localitate israeliana aflata langa Fasia Gaza. ā€žIncidentul este in curs de anchetare, iar detaliile sunt reexaminate. IDF isi exprima regretul cu privire la incidentā€, arata comunicatul, fara a da alte detalii.

Turnul de supraveghere egiptean a fost lovit ā€žaccidentalā€ de fragmente de obuz de la un tanc israelian, in contextul confruntarilor in curs de desfasurare in jurul Fasiei Gaza, a declarat purtatorul de cuvant al armatei egiptene. El a precizat ca personalul egiptean a suferit rani minore.

ā€žPartea israeliana si-a exprimat imediat regretul pentru incidentul neintentionatā€, a declarat Abdel-Hafez, precizand ca incidentul este in curs de investigare.

Statele Unite ale Americii au anuntat sambata seara ca isi intaresc prezenta militara in Orientul Mijlociu din cauza ā€žescaladarilor recente ale Iranului si fortelor sale compliceā€ in regiune, transmit duminica AFP, dpa si Reuters, citate de Agerpres. Un sistem de aparare antiracheta la mare altitudine (THAAD), precum si mai multe baterii de rachete sol-aer Patriot vor fi desfasurate ā€žin intreaga regiuneā€, a anuntat secretarul american al apararii, Lloyd Austin, intr-un comunicat de presa.

Separat, armata israeliana a acuzat duminica Hezbollahul libanez ca incearca sa obtina o escaladare militara in zona de frontiera cu riscul de a atrage Libanul in razboi, dupa noi schimburi de focuri intre Israel si gruparea siita, transmite AFP. ā€žHezbollah ataca si atrage Libanul intr-un razboi de pe urma caruia nu va avea nimic de castigat, dar in care risca sa piarda foarte multā€, a avertizat purtatorul de cuvant al armatei israeliene, Jonathan Conricus, in timpul unei interventii pe reteaua de socializare X (fosta Twitter).

Summitul pentru Pace pentru Gaza si ā€žchestiunea palestinianaā€ organizat de Egipt in asa-numita Noua Capitala Administrativa, la est de Cairo, s-a incheiat sambata fara o declaratie finala comuna din partea celor 34 de tari si organizatii internationale care au participat la intalnire. Egiptul, tara care a convocat intalnirea, a emis totusi o nota in care a multumit pentru efortul de a cauta un consens mai presus de pozitiile politice sau religioase.

In schimb, Israelul a criticat sambata acest summit pentru ca nu a venit cu o condamnare directa impotriva gruparii islamiste Hamas. ā€žEste regretabil ca, pana si atunci cand s-au confruntat cu asemenea atrocitati ingrozitoare, au existat unii oameni care au avut dificultati in a condamna terorismul sau a recunoaste pericolulā€, a transmis intr-un comunicat Ministerul de Externe israelian.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: