Nicolae Ratiu il avertizeaza pe Calin Georgescu sa nu mai invoce numele tatalui sau, Ion Ratiu. „Este de neimaginat ca romanii doresc sa readuca Romania sub stapanirea si dominatia rusa”

news

Presedintele Fundatiei Ratiu, Nicolae Ratiu, respinge trimiterile lui Calin Georgescu la memoria tatalui sau, marele Ion Ratiu si mai ales acreditarea de catre candidatul pro-rus a ideii ca ar exista o potrivire intre convingerile sale si convingerile omului politic obligat la exil de regimul comunist. Iata mesajul lui Nicolae Ratiu:

„Calin Georgescu indrazneste sa-l invoce pe tatal meu Ion Ratiu ca o personalitate cu aceleasi convingeri si gandire ca si el. Nimic mai departe de adevar. Ion Ratiu scria in 1950 “Moscova Provoaca Lumea” – recent republicata – descriind tocmai amenintarea periculoasa pe care Rusia o reprezinta pentru intreaga lume, nu doar pentru Europa.

Practic, fiecare afirmatie iesita din partea domnului Georgescu este o contradictie directa a credintelor si principiilor pe care Ion Ratiu le-a considerat adevarate”, a scris Nicolae Ratiu, pe Facebook.

Mai mult, Nicolae Ratiu a publicat si un “Avertisment” in care afirma ca “Romania are o nevoie disperata de a invata o lectie de la vecinul nostru moldovenesc despre cum sa contracareze si sa castige impotriva propagandei si amestecului electoral rusesc.

Nu cred ca vreun roman treaz si-ar putea imagina ca victoria lui Calin Georgescu in primul tur a fost atribuita la altceva. Este de neimaginat ca romanii doresc sa readuca Romania sub stapanirea si dominatia rusa.

Ar lua in considerare Rusia sa ofere miliarde de euro pentru a construi infrastructura Romaniei?

Stim raspunsul: NICIODATA

Un vot pentru Elena Lasconi este esential, un vot pentru mentinerea si asigurarea libertatilor noastre individuale, un vot pentru a continua sa fim si sa beneficiem de pe urma Europei, un vot pentru a preveni viitoarea noastra sclavie.

Nicolae Ratiu, Fiul lui Ion Ratiu, «Cel mai bun presedinte pe care nu l-a avut niciodata Romania» (Asa cum l-au supranumit multi oameni).”

(Foto: facebook.com/nicolae.ratiu)

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: