Miliardarii au petrecut o singura zi de vanatoare pe domeniul lui Tiriac de la Balc. Au fost impuscate 30 de animale
Traditia vanatorii de mistreti pe domeniul lui Ion Tiriac de la Balc, in Bihor, a fost reluata anul acesta, cu invitati din Bucuresti, Germania, Austria si Italia, potrivit Bihoreanul.
Pentru prima oara a avut loc vineri o singura partida de vanatoare, care a durat doar trei ore, fiind impuscate numai 30 de animale.
Si anul acesta ar fi fost prezenti Wolfgang Porsche, detinatorul brandului ce-i poarta numele si Klaus Mangold, fostul presedinte al grupului Mercedes Benz, „milionarul fara chip” Dragos Dobrescu din Monaco, printul Dimitrie Sturdza, designerii italieni Stefano Ricci si Cristiani Erberto.
La fel ca de fiecare data, organizatorii au pastrat discretia in jurul evenimentului.
Pe aeroportul oradean au aterizat sase avioane, cate unul din Bucuresti, din Italia si din Austria, iar altele trei din Germania.
De data asta, deoarece din luna martie Romania a intrat in Schengen cu aeroporturile si porturile, pasagerii nu au mai trecut prin niciun control de frontiera, asa ca dupa debarcare au urcat in masinile puse la dispozitie de Tiriac si au plecat direct la Balc.
Unii invitati ar fi fost cazati in vila din incinta complexului cinegetic de aici, iar altii la un hotel din Marghita si la o pensiune din localitatea salajeana Ip.
Spre deosebire de toate vanatorile gazduite pana acum de Tiriac la Balc pe domeniul folosit inainte de 1989 de Nicolae Ceausescu, de data asta „actiunea” a durat doar o zi.
„Invitatii s-au reunit in jurul orei 8.00 pe teren si dupa aproximativ o ora a inceput vanatoarea. A fost o singura goana, care a durat pana la ora 12.00. Dupa masa de pranz, s-au imbarcat in masini si au inceput sa plece”, a povestit o sursa pentru Bihoreanul.
Potrivit acesteia, bilantul a fost si el mai modest ca oricand. Cei 22 participanti au doborat numai 30 de mistreti, cam un sfert din media consemnata in toti ceilalti ani, pana in 2019, cand vanatorile de la Balc au fost suspendate, inclusiv din cauza pandemiei.
„Fondul de vanatoare de la Balc este plin de mistreti, dar a fost impusa o limita, fiecare participant a putut impusca un singur mistret si o singura ciuta”, a spus unul dintre participanti.
Ca de obicei, dupa ce vanatorii si-au primit trofeele – coltii animalelor rapuse – carnea mistretilor va fi donata, dupa analizele sanitar-veterinare, unor camine de batrani si centre pentru copii din zona Marghita.