Categories: life

Metoda revolutionara. HERNIA de disc se trateaza in doar 20 de minute la Brasov

La spitalul Sf. Constantin din Brasov, pacientii care sufera de hernie de disc pot alege tratarea acestei afectiuni printr-o procedura minim-invaziva, care dureaza numai 20 de minute: Nucleoplastia.

„Avantajul acestei metode de tratament este diminuarea presiunii la nivelul discului intervertebral degenerat si scaderea tensiunii la care sunt supuse elementele nervoase din canalul rahidian, toate acestea fara ca pacientul sa sufere vreo incizie”, spune Dr. Mihail Dancescu, seful sectiei Neurochirurgie din cadrul Spitalului Sf. Constantin, citat de bizbrasov.

Incadrata in categoria afectiunilor degenerative ale coloanei vertebrale, hernia de disc se manifesta la nivelul discurilor aflate intre vetrebrele coloanei si constituie una dintre cele mai serioase boli de natura neurologica, prin numarul mare de cazuri si prin intensitatea suferintei produse.

Pentru o lunga perioada de timp, procedurile neurochirurgicale au fost privite cu teama si reticenta, insa, odata cu aparitia conceptului de chirurgie spinala minim-invaziva, aceste temeri au fost lasate deoparte.

Nucleoplastia este o astfel de procedura minim-invaziva, care se adreseaza in mod specific pacientilor cu hernie de disc.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago