news

Mesajul lui Ciuca de Ziua Educatiei in plina greva a profesorilor: „Am aratat respect si deschidere la consultarile cu reprezentantii sistemului de invatamant”

Premierul Nicolae Ciuca pledeaza, luni, intr-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Educatiei, pentru cadru favorabil invatamantului de calitate, aratand ca Guvernul a inceput o regandire echitabila a salarizarii, dar lucrurile trebuie abordate „cu responsabilitate si realism” prin prioritizarea resurselor necesare.

„Oriunde ne aflam ca pozitie sociala sau institutionala, suntem parinti, bunici sau cunoastem copii carora le dorim un viitor ce poate fi implinit prin educatie. Trecem acum printr-un moment de rascruce pentru invatamantul din Romania, de care depinde viitorul copiilor nostri. Greva din sistemul de invatamant a pornit de la o realitate ce poate fi corectata prin dialog, iar in calitate de prim-ministru am aratat respect si deschidere la consultarile cu reprezentantii sistemului de invatamant si prin solutiile adoptate deja in intampinarea solicitarilor exprimate. Toti ne dorim un cadru favorabil unui invatamant de calitate, sens in care ne-am angajat si am inceput o regandire echitabila a salarizarii – ceea ce am transmis si partenerilor de discutii. Abordam insa toate aceste aspecte cu responsabilitate si realism, prioritizand resursele necesare”, afirma prim-ministrul in mesajul sau.

Nicolae Ciuca sustine ca Guvernul a demonstrat permanent implicare in sustinerea unui invatamant accesibil si de calitate in Romania.

„Am deblocat posturile in educatie, pentru a nu afecta calitatea actului de invatamant din cauza numarului insuficient de profesori. Majorarile salariale deja decise de Guvern sunt consolidate prin restabilirea echitatii in sistemul de salarizare in noua grila. Executivul actioneaza si pentru modernizarea infrastructurii scolare, adaptata cerintelor societatii. Ministerul Educatiei are alocat unul dintre cele mai mari bugete prevazute prin Planul National de Redresare si Rezilienta, de 3,6 miliarde de euro, bani care vor fi investiti in constructia de noi crese, gradinite, scoli, licee, laboratoare, reabilitarea, modernizarea, dotarea si digitalizarea unitatilor de invatamant. Adaugam acestora si finantarile de la bugetul national si prin alte programe europene, astfel incat sa cream toate conditiile pentru ca actul didactic sa tinda spre o mai mare performanta”, adauga premierul.

Acesta subliniaza ca autoritatile publice, dar si profesorii si parintii inteleg cat de important este pentru copii sa mearga la scoala, deoarece un copil educat „un adult implinit, un om care are toate sansele sa aiba o viata buna intr-o societate deschisa cunoasterii si progresului”.

Potrivit lui Nicolae Ciuca, formarea tinerelor generatii este „o responsabilitate perpetua” la care profesorii contribuie alaturi de familie si de intreaga societate. El aminteste, insa, ca ultimii 30 de ani au insemnat schimbari inclusiv in acest domeniu, iar „perioada pandemiei si evolutia digitala au adus transformari si provocari majore”.

Prim-ministrul evoca, de asemenea, semnificatia zilei de 5 iunie, dedicata dascalilor, „in semn de respect si pretuire fata de marele nostru carturar si dascal Gheorghe Lazar, intemeietorul primei scoli in limba romana, nascut in aceasta zi cu aproape doua secole si jumatate in urma”.

In mesajul adresat profesorilor, Ciuca le transmite acestora respect pentru misiunea pe care si-au ales-o.

„Dumneavoastra sunteti partenerii nostri in tot acest proces prin care ne dorim sa crestem increderea in scoala romaneasca si performanta actului educational”, precizeaza premierul in mesajul adresat cadrelor didactice.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago