Merkel se PRABUSESTE in sondaje. Increderea germanilor in cancelar a scazut SEMNIFICATIV
Cel mai recent sondaj de opinie privind increderea germanilor in liderii politici arata o scadera accentuata a cancelarului Angela Merkel. In schimb au crescut cei care i-au criticat actiunile privind criza refugiatilor.
Potrivit unui sondaj realizat de TNS, citat de de Der Spiegel, Angela Merkel a picat pe locul patru in preferintele alegatorilor. Pe primul loc, cu 67%, se situeaza ministrul de Externe, Frank-Walter Steinmeier (Partidul Social Democrat), pe locul doi este ministrul de Finante, Wolfgang Schauble (Uniunea Crestin Democrata), cu 65%, iar pe locul trei se afla presedintele Gauck, care inregistreaza 64%. Merkel, aflata abia pe locul patru, are 63%. Cancelarul a pierdut nu mai utin de cinci procente fata de luna iunie.
In schimb a crescut Horst Seehover, liderul Uniunii Crestin Sociale, sora cu CDU si aflata la guvernare. El are 44%, o crestere de sase procente fata de luna iunie.
Seehofer a criticat-o recent pe Merkel pentru modul in care a gestionat criza refugiatilor. „Merkel a facut o greseala care ne va tine ocupati mult timp”, spunand ca nu vede ce solutie ar mai exista pentru a „baga duhul inapoi in sticla”, facand referire la lampa lui Aladin. „Curand vom fi intr-o stare de urgenta pe care nu o vom putea controla”, a mai spus Seehofer.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook