Fostul cancelar german Angela Merkel a scris in memoriile sale ca iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana este o „umilinta si rusine” pentru UE, relateaza The Guardian.
Cartea de 700 de pagini, care va fi lansata marti, are aproximativ cinci pagini dedicate Brexit-ului si rolului lui Merkel in negocierile cu fostul premier britanic David Cameron inaintea referendumului. La acea vreme, fostul cancelar incerca sa-l ajute pe Cameron sa mentina Marea Britanie in UE.
Merkel mai scrie despre acordul ulterior al Marii Britanii privind Brexit, care a durat cativa ani, si mentioneaza cat de dezamagita s-a simtit de rezultatul referendumului pentru Brexit.
„Mie, rezultatul mi s-a parut o umilinta, o rusine pentru noi, ceilalti membri ai Uniunii Europene – Regatul Unit ne lasa intr-o pozitie dificila. A schimbat fata Uniunii Europene in ochii lumii”, scrie Merkel.
Ea spune ca „a incercat sa-l ajute pe David Cameron oriunde a fost posibil”, in ciuda riscului lideri ai UE care s-au indepartat de el sa se infurie.
Brexitul, noteaza ea, „a demonstrat in stil de manual consecintele care pot aparea atunci cand se fac calcule gresite de la inceput”.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…