news

Medic-sef din Bucuresti, trimis in judecata de DNA pentru luare de mita. Spaga a fost confiscata

Elena Postolache, la data faptei medic primar, sef al Laboratorului de analize medicale din cadrul Spitalului de Psihiatrie „prof. dr. Alexandru Obregia”, a fost trimisa in judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie intr-un dosar in care este acuzata de luare de mita.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis marti Agerpres, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a Elenei Postolache, la data faptei medic primar, sef al Laboratorului de analize medicale din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „prof. dr. Alexandru Obregia”, sub aspectul savarsirii infractiunii de luare de mita, in forma continuata.

Procurorii anticoruptie noteaza in rechizitoriul transmis instantei ca, in perioada 29 august 2014 – 19 iunie 2015, in contextul derularii unor contracte incheiate intre Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia” si o societate comerciala, Elena Postolache, in calitatea mentionata, ar fi primit in trei transe, de la reprezentantii firmei respective, suma totala de 102.200 lei.

„Banii respectivi, ce ar fi reprezentat 3,5% din valoarea fara TVA a facturilor emise de societatea respectiva si achitate de catre Spitalul Clinic de Psihiatrie ‘Alexandru Obregia’, ar fi fost primiti de inculpata in legatura cu indeplinirea unor acte ce intrau in indatoririle sale de serviciu si anume intocmirea unor referate de necesitate pentru achizitia de produse necesare Laboratorului de analize medicale”, precizeaza anchetatorii.

DNA informeaza ca Postolache a consemnat intr-un cont bancar suma de 102.200 lei, asupra careia s-a aplicat sechestrul asigurator in vederea confiscarii speciale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucuresti cu propunerea de a se mentine masura asiguratorie dispusa in cauza.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago