news

Marieta, mon amour. Tudorel Toader si-a rezolvat si o problema personala cu OUG-ul pe justitie. Incalca si decizii ale CCR

Jurnalista Ioana Ene Dogioiu a sesizat ca in ordonanta de urgenta pe legile justitiei, care va fi adoptata luni dimineata de Guvern, Tudorel Toader a rezolvat problema secretatului de stat de la Justitie, Marieta Safta. Toader a adus-o pe Safta de la CCR si o ia cu el in toate calatoriile externe.

„In noua forma a Legii 303, magistratii nu pot fi detasati in functii de demnitate publica: ‘Art. 58. – (1) Sectia corespunzatoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune detasarea judecatorilor si procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instante sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Inspectia Judiciara, Institutul National al Magistraturii, Scoala Nationala de Grefieri, Ministerul Justitiei sau la unitatile subordonate acestuia, la solicitarea acestor institutii. Detasarea in cadrul acestor institutii nu se poate dispune pentru functii de demnitate publica.’

Aceasta prevedere a venit ca urmare a deciziei CCR cu ocazia controlului de constitutionalitate a modificarilor Legii 303. Potrivit CCR, numirea magistratilor in functii de demnitate publica nu poate fi acceptata prin prisma exigentelor Constitutiei, asa ca in Legea 303 a trebuit introdusa aceasta interdictie.

Dar ea insemna ca doua dintre secretarele de stat ale dlui Toader ar fi trebuit sa plece. Una este dna judecatoare Mot, cu conextiuni puternice in PSD, iar cealalta este insasi dna Marieta Safta, mana dreapta a dlui ministru, acea doamna pe care dl Toader a detasat-o de la CCR, unde este magistrat asistent, si cu care isi face toate deplasarile in strainatate, de la Bruxelles in Kuala Lumpur, din Maroc in Japonia.

Asa ca dl ministru a inclus in OUG amanarea intrarii in vigoare e prevederii. Pentru a o tine pe dna Safta in minister de-a dreapta lui, dl Toader, ministru, profesor si fost judecator constitutional, a incalcat o decizie a CCR, sub pretextul rezolvarii situatiei magistratilor implicati in presedintia Consiliului UE, pentru care se gasise insa o solutie fezabila.

Si nimeni nu garanteaza ca lucrurile se vor opri aici si OUG de luni nu va include si alte prevederi. De exemplu, nu mi se pare exclus ca in ultima clipa sa fie introdusa si norma tranzitorie care sa dispuna modificarea completurilor de 5 ale ICCJ dupa dorinta lui Liviu Dragnea. Doar ne-a spus clar si apasat ca el vorbeste si ministrul asculta”, a scris Dogioiu pe ziare.com.

Informatia ca ordonanta pe justitiei va fi data luni a fost confirmata de ministrul de Externe, Teodor Melescanu, aflat vineri la Parlament, unde a avut o intalnire cu Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu.

„Da, era programata o sedinta de guvern de la ora 09:00”, a precizat Melescanu.

El a explicat ca sedinta a fost programata pentru adoptarea unei ordonante de urgenta pe Legile Justitiei, iar in restul saptamanii Viorica Dancila va fi plecata intr-un turneu international in Turcia, Dubai, Abu Dhabi si Kuweit.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a discutat, joi, cu reprezentanti ai Comisiei de la Venetia despre continutul viitoarei ordonante de urgenta prin care vor fi puse in acord Legile Justitiei, recent modificate de Parlament, cu recomandarile Comisiei.

Urmareste-ne si pe:
Ioana Hurdea

Share
Published by
Ioana Hurdea

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago