Limba ROMANA, a doua limba vorbita intr-un sat din muntii Tadjikistanului. O istorie uluitoare

Academicianul Nicolae Dabija a povestit in Cotidianul un episod fascinant, pe care i l-a relatat un scriitor tadjic. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, un basarabean s-a gandit sa se ascunda de persecutiile sovieticilor. Si s-a ascuns unde a crezut ca nu-l va cauta nimeni: in muntii Pamir din Tadjikistan.

Acolo, intr-un sat izolat de lume, a ajuns profesor de limba franceza. A predat el vreme de cateva decenii, pana cand un elev de-al lui s-a dus sa dea examen de limba franceza. Examen care s-a dovedit o surpriza totala, atat pentru comisie, cat si pentru candidat: omul nu reusea sa se faca inteles.

„Alertata, comisia a anuntat pe data ministerul, iar Ministerul Invatamantului din Tadjikistan a trimis o inspectie sa vada ce fel de franceza se preda acolo in aulul cela din creierul muntilor, de n-o poate pricepe nici un specialist.

Ajunsi la fata locului, membrii comisiei au constatat cu stupoare ca mai bine de patruzeci de ani, in loc de limba franceza, basarabeanul nostru le predase mai multor generatii de tadjici limba… romana. Cu atat mai mult, le-a recunoscut membrilor inaltei comisii, de-acum batrnul profesor, ca o alta el nici nu cunoaste.

Pana la urma comisia a fost de acord cu argumentele ca si limba romana e o limba straina, ca si ea e una de provenienta latina, ca si limba romana e frumoasa (concetateanul nostru exemplificand, banuim, cu strofe din „Miorita” sau „Luceafarul”), ca si ea poate fi vorbita in niste tari din lume s.a.m.d.

Comisia a dat pana la urma a lehamite din mana si – cum profesorul era prea batran si-l iubea tot aulul, ca sa-l pedepseasca prea aspru – i-a permis s-o predea mai departe, pana va sosi in localitate un specialist de adevarata franceza, cu o singura conditie – sa nu-i mai spuna limbii predate de el „franceza”, ci romana…

Astfel, in cataloagele acelei scoli – unica in Tadjikistan, dar banuim si-n toata Asia Mijlocie – la capitolul „limba straina” e trecuta „limba romana”, iar multi dintre maturii care tin in maini atestatele acelor fii si fiice de tadjici se intreaba poate in gandul lor: la ce le-o fi trebuind acestora limba romana si unde o vor putea aplica acestia vreodata in viata lor de tadjici?!

Mi s-a mai povestit ca – asa cum in acea fosta republica sovietica incepuse imediat dupa aceea si un razboi fratricid, care mai continua – autoritatile au si uitat in curand de „profesorul” basarabean, un alt profesor de „limbi straine” Ministerul de la Dusanbe si asa n-a mai expediat in satucul din varful Pamirului, acesta predand in continuare limba romana acelor tadjico-persani. Cum domnul profesor a fost unul bun, dar si exigent –neposedand suficient de bine nici tadjica, nici rusa, a comunicat cu mai multe generatii de elevi deveniti ulterior parinti si bunici doar in „franceza” lui –, tot aulul cela de langa Afganistan vorbeste doua limbi: tadjica si romana.

Iar cand a aflat ca ministerul intentioneaza sa le trimita un alt profesor, mai tanar, cu o altfel de „franceza” „adevarata”, satul a expediat pe data o scrisoare de protest la Dusanbe, mentionand ca el nu doreste o alta franceza, ca el s-a obisnuit cu aceasta vorbita de „efendi invatator” si pe care locuitorii lui – fiind elevi sarguinciosi la vremea lor – o cunosc suficient ca sa-si poata ajuta copiii sau nepotii sa-si faca temele pentru acasa, fiind si prea batrani ca s-o ia de la capat.

Undeva prin Pamir, muntii cei mai inalti din Asia, carora li se mai spune si „acoperisul lumii”, se afla un aul mic, pierdut intre pietre, care vorbeste romaneste”, a povestit Dabija in Cotidianul.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook