Deputatii si senatorii liberali, cu exceptia lui Radu Zlati, si-au retras semnaturile de pe initiativa legislativa privind pensiile speciale pentru parlamentari, a anuntat miercuri Cristina Pocora, purtatorul de cuvant al grupului PNL din Camera.
„Sunt in masura sa va comunic ca, in ce priveste initiativa PSD privind pensiile speciale pentru parlamentari, deputatii si senatorii grupului PNL si-au retras semnaturile de pe acest proiect de lege. A mai ramas un singur semnatar din partea noastra, restul fiind 180 de la PSD, 60 de la celelalte grupuri parlamentare. Cel care nu si-a retras semnatura este colegul nostru Radu Zlati. Este o optiune personala a dumnealui, mi-a argumentat ca are o serie de amendamente la proiect si in functie de admiterea sau nu a acestora va fi si votul sau, pentru sau impotriva”, a declarat Pocora la Palatul Parlamentului, citata de Agerpres.
Ea a adaugat ca decizia PNL a fost de a nu sustine acest proiect si de a vota impotriva, iar partidul va fi cel care va analiza si va decide, dupa vot, daca deputatul Radu Zlati va fi sanctionat sau nu.
„Colegii nostri care au semnat initial au spus ca au fost pusi in fata acestei initiative legislative, multi nici nu au stiut exact textul cand au semnat, au fost cazuri particulare. As vrea sa spuna si domnul Victor Ponta, presedintele PSD, primul-ministru si deputatul, cum se pozitioneaza fata de aceasta initiativa a 180 de parlamentari. Mai mult, domnul Ponta spunea ca nu este deputat, doar ca ii amintesc ca este deputat la al treilea mandat si, conform initiativei legislative a colegilor sai din PSD, ar urma sa beneficieze de o pensie undeva la 1000 de euro. Sa ne spuna cum va vota”, a afirmat Pocora.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…