Categories: news

Leon Danaila, o noua carte la 90 de ani: „Am realizat peste 40.000 de operatii, toata viata am luptat pentru dreptate, adevar, sanatate si credinta”

Neurochirurgul Leon Danaila anunta ca a publicat o noua carte, „Neuroplasticitatea: Secretul longevitatii creierului”. El are varsta de 90 de ani.

„Aceasta carte este, intr-un fel, o datorie de onoare fata de toti pacientii si studentii care mi-au traversat viata”, subliniaza Danaila.

„Dragi prieteni si iubitori ai cunoasterii,

Astazi marchez un moment special in calatoria mea profesionala si personala, pe care, cu inima plina de emotie si recunostinta, vreau sa-l impartasesc cu voi. Este vorba de lansarea noii mele carti, „Neuroplasticitatea: Secretul longevitatii creierului”, aparuta la editura Bookzone. Desi am publicat peste 60 de carti si tratate medicale, lucrarea proaspat iesita din tipar are o insemnatate deosebita: este prima carte care vi se adreseaza voua, si nu specialistilor, scrisa intr-un stil accesibil cu gandul la bunastarea si pretuirea tuturor romanilor. Nu este doar rodul a zeci de ani de studii si practica, dar este si o punte intre mine si voi, cititorii, care impartasiti interesul pentru misterul, frumusetea si sanatatea mintii umane.

Am pornit pe acest drum intr-o familie modesta, unde cartile erau un lux. Curiozitatea si dorinta de a-i ajuta pe ceilalti m-au ghidat spre medicina, o pasiune ce s-a transformat intr-o viata dedicata neurochirurgiei si cercetarii. Am realizat peste 40000 de operatii, toata viata am luptat pentru dreptate, adevar, sanatate si credinta, iar acum vreau sa impartasesc tuturor cate ceva din istoria acestei lupte si din pasiunea mea. Aceasta carte este, intr-un fel, o datorie de onoare fata de toti pacientii si studentii care mi-au traversat viata si m-au invatat la fel de mult pe cat am putut sa le ofer eu. Daca cineva vrea sa fie cunoscut dupa ce moare, trebuie sa faca ceva care merita sa fie scris, sau ceva care merita sa fie citit. Dupa cum a spus Dostoievski, cartea este cel mai solid monument, chiar daca este facut din hartie.

Cartea lansata astazi este mai mult un strigat decat o soapta, care dezvaluie pilonii esentiali ai imbatranirii sanatoase si active. Este o invitatie la cunoastere, la intelegerea potentialului extraordinar al propriului creier si la descoperirea cailor prin care putem prelungi sanatatea si agilitatea acestuia. Pentru ca fiecare dintre noi are puterea de a-si modela creierul si destinul prin alegerile pe care le face in fiecare zi.

Ma simt profund onorat ca prin intermediul ei pot atinge acum inimile si mintile a cat mai multi romani si sunt plin de speranta ca va fi benefica tuturor celor care se decid sa o citeasca”, a transmis Danaila pe pagina sa de Facebook.

Leon Danaila este medic specialist neurochirurg la Institutul National de Neurologie.

Neurochirurgul a surprins cu modestia sa de-a lungul timpului. In urma cu cativa ani, o fotografie in care aparea calatorind cu metroul a devenit virala pe retelele de socializare.

Urmareste-ne si pe:
Lavinia Popa

Share
Published by
Lavinia Popa

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago