news

Legea privind starea de alerta. Ce masuri intra in aplicare dupa 15 mai

Seful Cancelariei premierului Orban, Ionel Danca, a prezentat, luni, proiectul de lege pentru reglementarea situatiei de alerta, care contine masurile ce vor intra in vigoare dupa data de 15 mai.

Proiectul de lege pentru reglementarea situatiei de alerta care va fi instituita dupa incetarea starii de urgenta, adoptat de Guvern, prevede instituirea obligativitatii purtarii mastii de protectie in spatiile publice inchise, spatiile comerciale, mijloacele de transport in comun si la locul de munca.

Proiectul de lege a fost transmis Parlamentului pentru dezbatere si adoptare in regim de urgenta.

Principalele prevederi:

In domeniul economic, potrivit acestor prevederi, va fi permisa organizarea activitatilor de comercializare a produselor alimentare si bauturilor alcoolice si nealcoolice care nu presupun ramanerea clientilor in spatii destinate acestui scop, asa cum sunt cele de tip drive-in, room-service sau livrare la clienti.

Se pot suspenda activitatile de comercializare cu amanuntul si serviciile in centrele comerciale cu cateva exceptii in cazul carora sunt permise astfel de activitati, respectiv vanzarea produselor electronice si electrocasnice, daca operatorii economici asigura livrarea acestora la domiciliu.

Este, de asemenea, permisa activitatea desfasurata de operatorii economici din centrele comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei si este intrerupta comunicarea cu restul complexului.

Se pot suspenda comercializarile de astfel de produse in centre comerciale, cu cateva exceptii: vanzarea produselor electrice si electrocasnice, daca asigura livrarea acestora la domiciliu, activitatea operatrilor care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei, fiind intrerupt accesul cu restul centrului.

In domeniul sanatatii, se pastreaza prevederea actuala. Pe perioada starii de alerta, posturile vacante pot fi ocupate de personal contractual fara organizarea concursurilor, daca durata angajarii nu depaseste perioada starii de alerta.

Pe durata starii de alerta, se instituie obligativitatea purtarii mastii de protectie in spatiile publice inchise, spatiile comerciale, mijloacele de transport in comun si la locul de munca.

Autoritatile pot plafona preturile la medicamente, vaccinuri, dezinfectanti, insecticide, dispozitive medicale si alte materiale sanitare pe perioada starii de alerta.

Valabilitatea contractelor colective de munca se prelungeste pe perioada starii de alerta, precum si pentru o perioada de 90 de zile de la incetarea acesteia.

Pentru personalul angajat in institutiile publice centrale si locale, dar si in cadrul companiilor de stat, care au un numar mai mare de 50 de salariati, se vor organiza programe individualizate de munca prin care sa se asigure existenta unui interval de o ora la inceperea si la terminarea programului de munca.

Pe perioada starii de alerta, autoritatile competente pot dispune masuri de protectie si preventie pentru angajatii aflati in situatii vulnerabile.

Institutiile si autoritatile publice pot angaja personal fara concurs in functie de nevoile determinate de prevenirea si combaterea situatiei care a generat starea de alerta, pe durata determinata de 6 luni.

In ceea ce priveste cultele religioase, potrivit proiectului de lege, activitatea acestora se exercita liber cu respectarea regulilor de disciplina sanitara stabilita de autoritatile cu atributii in domeniu, inclusiv de Comitetul National pentru Situatii de Urgenta cu consultarea Departamentului cultelor.

S-a schimbat regimul contraventiilor, astfel incat regimul juridic al contraventiilor este asimilat si pus in aport cu prevederile Ordonantei Nr.2/2001 pentru a evita situatia ivita in contextul in care regimul contraventiilor stabilit in baza Ordonantei 1/1999 a fost declarat neconstitutional.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago