Lasconi: „Va veni timpul sa vorbim despre responsabilitatea celor care ne-au adus aici. Dar acum trebuie sa ne unim pentru a apara democratia, libertatea”
Candidata USR la alegerile prezidentiale, Elena Lasconi, a subliniat luni ca, pentru prima data dupa Revolutie, reprezentantii āpartidelor-sistemā, PNL si PSD, nu au reusit sa intre in turul al doilea al alegerilor.
Romanii au dat āun vot de blam la adresa unui fel de a face politica, un vot de protest si exasperareā, a spus Lasconi, intr-un discurs sustinut la Romexpo, alaturi de membri si lideri ai partidului din toata tara.
āVotul dat de milioane de romani transmite un mesaj clar si raspicat: ne-am saturat sa fim dispretuiti de cei care ar trebui sa ne apere. Vrem o democratie in care votul nostru conteaza, in care vocea noastra conteaza.
Dragi prieteni, Romania intra intr-o noua etapa a istoriei. Pentru prima data de la Revolutie, partidele-sistem PSD si PNL nu au reprezentanti in lupta finala pentru functia de presedinte al Romaniei. Votul romanilor de ieri a fost un vot de blam la adresa unui fel de a face politica, un vot de protest si exasperare. Va veni timpul sa vorbim despre responsabilitatea celor care ne-au adus aici. Dar acum trebuie sa ne unim pentru a apara democratia, libertatea pentru care s-a murit la Revolutie acum 35 de aniā, a transmis Elena Lasconi.
Ea a adaugat ca isi doreste o Romanie in care cetatenii sa poata trai din munca lor si sa fie respectati pentru aceasta, o tara in care statul munceste pentru cetateni, nu cetatenii pentru stat.
āPentru toti romanii care au fost subestimati vreodata, acest rezultat este al vostru. Pentru toti romanii carora li s-a spus ca nu se poate, acest rezultat este al vostru. Pentru toti cei care au curajul sa tinteasca mai sus, care cred intr-o Romanie demna, puternica, pozitiva si europeana, acest rezultat este al vostru. Tuturor celor mi-ati acordat votul, va multumesc pentru mobilizare si incredere. Stiu ca votul vostru nu a fost unul pentru mine, ci pentru voi, pentru viitorul vostru si al celor pe care ii iubitiā, a sustinut lidera USR.
Elena Lasconi a promis ca āva da totulā pentru a se ridica la inaltimea asteptarilor tuturor romanilor. Celor care au votat cu un alt candidat, ea le-a promis ca va fi presedinta ātuturor cetatenilorā.
āFiecare vot este un mesaj ca aveti alte asteptari de la tara voastra. Stiu ca eu si USR trebuie sa ne facem partea noastra pentru a aduce aceasta schimbare. Dragi romani, va auzim si va vedem! Apreciez ca Marcel Ciolacu si-a acceptat infrangerea, este un gest de normalitateā, a precizat ea.
Lasconi a mentionat ca mama ei a lucrat in mai multe restaurante din Hateg, unde a spalat cu apa rece pahare, timp de 12-14 ore zilnic.
āIn familie, stim ce este munca. Stim cum e sa traiesti din munca ta, nu din pensii speciale, nu din sinecuri de la partid, nu din cadouri de lux, de la dezvoltatori tepariā, a completat presedinta USR.