externe

La trei luni dupa atacul din Israel, sprijinul pentru Hamas s-a triplat in Cisiordania

Dupa atacul din 7 octombrie 2023 al Hamas asupra Israelului si rezistenta sa la ofensiva israeliana din Gaza, sprijinul pentru gruparea islamista palestiniana s-a triplat in randul palestinienilor din Cisiordania, satui de indelungata colonizare israeliana si de autoritarismul si coruptia Autoritatii Nationale Palestiniene (ANP) pe care o considera o marioneta a Israelului, transmite vineri EFE, preluata de Agerpres.

„Nu-mi place ideologia sa religioasa, dar sustin Hamas pentru ca a fost singurul care a dat o lovitura Israelului”, a declarat pentru EFE Maram, o palestinianca in varsta de 20 de ani si rezidenta in Ramallah, unde simpatiile pentru gruparea islamista dupa aproape trei luni de razboi din Gaza se fac simtite chiar si in randul persoanelor laice si progresiste.

Potrivit ultimului sondaj din decembrie al Centrului Palestinian de Cercetare Politica, „sprijinul pentru Hamas s-a triplat in Cisiordania fata de acum trei luni”, intr-un context de tensiuni puternice in acest teritoriu, aflat sub ocupatie militara israeliana din 1967 si care se confrunta cu cea mai letala si mai violenta situatie cu Israelul de la anii celei de-a doua Intifade (2000-2005).

Hamas a repus pe agenda internationala problema palestiniana

Frustrati de extinderea colonizarii israeliene, de cresterea violentei colonistilor evrei, de raidurile zilnice ale armatei israeliene, soldate cu arestari si morti, sau de proiectul esuat al unui stat independent, atacul surpriza al Hamas asupra Israelului a fost vazut ca un triumf simbolic pentru multi palestinieni, din randul carora, in ultimii ani, au aparut noi grupuri armate, chiar si fara afiliere la factiuni politice sau militii traditionale, comenteaza EFE.

„Hamas a repus pe agenda internationala problema palestiniana din ce in ce mai uitata”, spune Maram, care nu vrea sa-si dea numele de familie si participa in aceste zile la Ramallah la proteste de solidaritate cu palestinienii din Gaza.

In orasul Ramallah, in ciuda faptului ca este un fief al ANP – aflat in conflict cu Hamas de cand gruparea islamista a preluat puterea in Gaza in 2007 – oamenii ies acum in strada fluturand deschis steagurile verzi ale gruparii islamiste.

Toate acestea, in timp ce ANP – dominata de partidul de guvernamant Fatah al presedintelui palestinian Mahmoud Abbas – este din ce in ce mai lipsita de legitimitate, dupa ani de practici corupte si de lipsa de democratie, ceea ce a facut-o chiar sa piarda controlul asupra anumitor zone din Cisiordania.

Majoritatea palestinienilor din Cisiordania considera ca ANP este o povara

La aceasta se adauga perceptia ca Abbas si ANP raspund intereselor Israelului ca urmare a pactelor lor de cooperare cu statul israelian, in special in domeniul securitatii si informatiilor. Aceste pacte raman in vigoare inca de la Acordurile de la Oslo (1993-1995), iar deocamdata nu au fost denuntate.

In timp ce popularitatea Hamas creste, 68% din populatia din Cisiordania considera ca ANP este „o povara”, cei care sunt in favoarea dizolvarii sale depasesc 60% si mai mult de 90% doresc ca Abbas sa demisioneze.

Pe de alta parte, sprijinul pentru lupta armata este de peste 70% in Cisiordania, simptom ca statu quo-ul fragil care a predominat cu ani in urma in zona este in cadere libera.

Potrivit sondajelor, putini palestinieni vad solutia celor doua state ca fiind fezabila si doar 32% sustin aceasta cale, in timp ce disperarea fata de situatia actuala ii face pe multi sa-si spuna sperantele in Hamas, deoarece atacul sau „a demonstrat hotarare” si a impus Israelului o noua realitate, a declarat analistul Hamada Jaber pentru EFE.

„Conducerea Fatah in Cisiordania este slaba si nu a obtinut nicio schimbare”, iar in absenta unui alt partid „singura alternativa este Hamas”, argumenteaza expertul.

In opinia sa, spre deosebire de Abbas, Hamas nu a cedat vointei Israelului si SUA de „a o termina cu cauza palestiniana”, strategie care a fost evidenta in acesti ani, cand, cu mediere americana, Israelul a semnat acorduri de normalizare a relatiilor cu Emiratele Arabe Unite, Bahrain sau Maroc. La fel, pana la atacul Hamas din octombrie, „procesul de normalizare dintre Arabia Saudita si Israel mergea inainte”.

Circa 70% dintre locuitorii din Cisiordania cred ca Hamas „va iesi invingator”

Insa, prin atacul sau asupra Israelului, „Hamas si-a adus din nou in prim plan revendicarile, ignorate de majoritatea actorilor internationali cheie”, asa ca acest lucru este privit pozitiv in randul palestinienilor, in ciuda costurilor umane ale razboiului din Gaza care a provocat peste 22.400 de morti.

Israelul a fost luat prin surprindere de atacul Hamas din 7 octombrie, soldat cu circa 1.200 de morti, in majoritate civili, un masacru despre care, potrivit sondajului, 85% dintre palestinieni spun ca nu sunt siguri ca a fost comis, desi majoritatea declara ca sunt impotriva atacarii sau uciderii civililor in casele lor.

Chiar si asa, multi palestinieni din Cisiordania doresc un armistitiu in Gaza cat mai curand posibil.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago