externe

Kremlinul: „Este nevoie de o noua ordine mondiala”. In contextul razboaielor din Ucraina si Gaza, Moscova vrea sa atraga de partea sa tarile in curs de dezvoltare

Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni ca este nevoie de o „noua ordine mondiala”. El a adaugat insa ca Statele Unite nu o pot construi, transmite Reuters.

Intr-o convorbire cu presa, Peskov a aratat ca Biden se referea la o lume „americano-centrica”, iar aceasta nu va exista in viitor.

Schimbul de remarci ilustreaza foarte bine, potrivit Reuters, concurenta intre Rusia si Statele Unite, in contextul razboaielor din Ucraina si Gaza. Moscova incearca sa atraga de partea sa tarile in curs de dezvoltare, pentru o versiune proprie a viitorului, fara „hegemonia” americana.

Biden a afirmat intr-un discurs rostit vineri ca ordinea care a functionat bine timp de 50 de ani dupa cel de-al doilea razboi mondial „cumva s-a epuizat”, iar americanii au ocazia sa faca multe, „daca suntem suficient de indrazneti si avem suficienta incredere in noi, pentru a uni lumea asa cum n-a mai fost niciodata”.

Peskov a mentionat ca spre deosebire de multe alte cazuri, in privinta necesitatii unei noi ordini este de acord cu Biden, insa fara „concentrarea tuturor mecanismelor de conducere a lumii in mainile unui singur stat”, precizeaza Agerpres.

El a aratat ca Rusia nu considera Statele Unite capabile de o astfel de constructie. „In privinta aceasta nu suntem de acord, deoarece Statele Unite (…) indiferent despre ce ordine mondiala vorbesc, se refera la o ordine mondiala americano-centrica, adica o lume care se invarte in jurul Statelor Unite. Nu va mai fi asa”, a spus purtatorul de cuvant.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago