Presedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la finalul Congresului PPE din Malta, ca este „prea devreme” pentru a se discuta despre scenariul numirii Laurei Codrutei Kovesi la sefia Parchetului European, avand in vedere ca Romania abia a semnat scrisoarea de intentie pentru a fi parte din acest proiect.
„Este mult prea devreme sa discutam despre aceste lucruri. Sigur, la noi este uzual ca abia inceput un concept deja sa existe analisti care prevad finalul procesului. Nu, Romania a semnat abia acum doua sau trei zile scrisoarea de intentie de a fi parte in proiectul Parchetului European si mai este cale lunga pana cand se ajunge la o cooperare consolidata cum am numit-o eu si sa se treaca la urmatoarea faza. Este mult prea devreme sa discutam asa ceva,” a afirmat presedintele Iohannis pentru HotNews.ro, la finalul Congresului PPE la care acesta a participat si unde a tinut un discurs.
Romania este una dintre cele 13 state membre UE care au semnat un act esential pentru realizarea unui Parchet European. Astfel, Romania se alatura unui grup de vechi state membre UE, precum Franta, Germania, Spania si Belgia. Acesta este un proiect initiat de Monica Macovei.
Parchetul European va investiga fraudarea banilor europeni, infractiuni cu TVA intracomunitar, precum si alte infractiuni care aduc atingere intereselor financiare ale UE. Parchetul va fi condus de un procuror independent, care va colabora cu procurori delegati de parchetele nationale.
Actul a fost semnat marti la Bruxelles de ministrul Justitiei, Tudorel Toader, cu ocazia Consiliului Justitie si Afaceri Interne (JAI). Iata lista completa a tarilor care au semnat scrisoarea prin care s-a declansat procedura de instituire a cooperarii consolidate privind instituirea Parchetului European: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Portugalia, Romania, Slovenia, Slovacia si Spania.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…