Cotidianul american The New York Times titreaza ca „Romania slabeste legislatia privind abuzul in serviciu in doar trei zile”, mentionand ca Parlamentul de la Bucuresti a aprobat modificarile la Codul penal intr-o „maniera neobisnuit de iute”.
Reprezentatii Guvernului sustin ca scopul modificarilor este de a opri abuzurile justitiei, insa criticii afirma ca obiectivul acestor masuri este de a slabi eforturile anticoruptie si ar putea avea efecte de lunga durata asupra statului de drept din Romania, noteaza autorul articolului din The New York Times.
Sute de cazuri de abuz in serviciu, in unele fiind implicati politicieni de rang inalt, sunt anchetate in acest moment in Romania, dar cele mai multe vor fi probabil afectate de noile masuri. Aceste modificari „ar putea avea implicatii imediate pentru un caz particular: cel al lui Liviu Dragnea”, comenteaza jurnalistul Kit Gillet, autorul materialului.
Jurnalistul remarca si faptul ca aceste modificari legislative sunt aprobate la putin peste un an dupa emiterea unei ordonante de urgenta care in mod efectiv dezincrimina coruptia de nivel mic, provocand la acel moment cele mai ample proteste din Romania dupa caderea regimului comunist. Guvernul a cedat atunci presiunii publice, insa a continuat sa incerce sa limiteze puterile instantelor si procurorilor prin alte mijloace.
Kit Gillet mai sustine ca este probabil ca presiunea internationala asupra Romaniei pe acest subiect va creste, si mentioneaza faptul ca ambasadele de la Bucuresti ale unor tari occidentale au lansat un apel catre autoritatile romane in care se solicita sa se „evite initierea de modificari care ar slabi statul de drept sau capacitatea Romaniei de a combate infractiunile si coruptia”.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…