externe

Italia si-a recuperat 266 de antichitati valoroase care ii fusesera furate si duse in SUA. Valoarea acestora este de zeci de milioane de euro

Italia sarbatoreste restituirea a 266 de antichitati valoroase de catre Statele Unite, o colectie care cuprinde vase etrusce si monede si mozaicuri antice romane cu o valoare estimata la zeci de milioane de euro.

Aceste artefacte fusesera furate si ulterior comercializate catre muzee si colectionari privati din SUA la sfarsitul anilor 1990, de catre o retea de contrabandisti, arata Euronews.

Printre obiectele returnate se numara piese confiscate recent la New York dintr-o unitate de depozitare care ii apaetine negustorului britanic de antichitati Robin Symes, dupa cum au confirmat oficialii.

In plus, colectia care a ajuns la Roma include 65 de obiecte care au fost oferite colectiei Menil din Houston, dar care au fost refuzate.

Proprietarul colectiei a restituit „spontan” obiectele dupa ce anchetatorii au stabilit ca acestea provin din sapaturi clandestine in situri arheologice, potrivit unui comunicat al carabinierilor.

Italia deruleaza o campanie de zeci de ani pentru a recupera antichitatile care au fost jefuite de „tombaroli”, sau jefuitori de morminte, si apoi vandute colectionarilor privati si muzeelor din SUA si nu numai.

Unele dintre obiecte au fost predate autoritatilor italiene la biroul procurorului districtual din Manhattan, Alvin Bragg.

Biroul lui Bragg a declarat ca printre acestea se numara un krater, sau vas din Apulia, datand din anul 335 i.Hr. care a fost confiscat in iulie dintr-o colectie privata din New York.

Vaza fusese fotografiata si inclusa in faimoasa „arhiva” Polaroid a comerciantului Giacomo Medici, care a transmis-o lui Symes iar acesta „a spalat piesa prin Sotheby’s Londra”, a sustinut biroul lui Bragg.

Alte obiecte din sortimentul returnat au fost doua picturi etrusce pe placi de faianta provenind din Cerveteri, un sit de necropola la nord-vest de Roma, datand din anul 440 i.Hr.

Potrivit biroului lui Bragg, placile au fost jefuite in anii 1980 si au ajuns la Symes, care le-a vandut in 1992 pentru 1,6 milioane de dolari (1,85 milioane de euro) unor colectionari renumiti din New York, Shelby White si Leon Levy. Cei doi i-au returnat placile lui Symes inainte de 1999 „dupa ce mai multi cercetatori au ridicat intrebari cu privire la originea lor ilicita”, se arata in declaratie.

Obiectele au ramas in depozitul lui Symes din New York pana cand au fost confiscate in martie, a adaugat comunicatul.

In luna mai, inainte ca Italia sa revendice 750 de obiecte, avocatii lui Symes, Antonella Anselmo si Giuliano Lemme, au declarat ca returnarea a fost rezultatul unui acord intre comerciantul britanic si Ministerul italian al Culturii, dupa „ani de negocieri complexe si proceduri legale”.

„Conform acordului, sute de piese arheologice de mare valoare culturala, despre care se presupune ca au fost exportate ilegal, se vor intoarce in Italia, unde vor fi destinate utilizarii publice”, au declarat avocatii in comunicatul publicat la 11 mai.

Urmareste-ne si pe:
Mara Popescu

Share
Published by
Mara Popescu

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago