Irlanda se pregateste sa recunoasca existenta unui stat palestinian in urmatoarele saptamani
Ministrul de Externe Michael Martin a declarat marti, la Dublin, ca Irlanda se pregateste sa recunoasca un stat palestinian in urmatoarele saptamani. Martin si-a anuntat intentia de a prezenta guvernului o propunere oficiala privind recunoasterea unui stat palestinian atunci se vor finaliza „discutii internationale mai ample”.
„Sa nu va indoiti ca recunoasterea unui stat palestinian va avea loc”, a spus el intr-un discurs in parlamentul irlandez, citat de cotidianul Irish Times. Intarzierea recunoasterii „nu mai este nici credibila, nici sustenabila”, potrivit acestuia.
Michael Martin a declarat ulterior ca propunerea oficiala va fi facuta „in saptamanile urmatoare”. El a spus ca a discutat despre recunoastere cu alte tari implicate in initiative de pace in ultimele sase luni.
Reamintim ca in luna martie, liderii Spaniei, Irlandei, Slovaciei si Maltei au sustinut, intr-o declaratie comuna, ca sunt gata sa recunoasca existenta unui stat palestinian.
Irlanda a indicat de mult timp ca nu are nicio obiectie, in principiu, in privinta recunoasterii oficiale a statului palestinian daca aceasta ar putea contribui la procesul de pace din Orientul Mijlociu. Razboiul din Fasia Gaza a repus insa pe tapet aceasta chestiune.
„Nu exista nicio indoiala ca au fost comise crime de razboi si condamn categoric bombardarea continua a populatiei din Gaza”, a mai declarat Martin.
Recunoasterea unui stat „ar putea servi drept catalizator pentru a ajuta populatia din Gaza si Cisiordania si pentru a promova o initiativa de pace condusa de arabi”, a adaugat seful diplomatiei irlandeze.