Presedintele Klaus Iohannis va participa, marti, la Bratislava, la Summitul Formatului Bucuresti 9 (B9), pe care il va coprezida alaturi de presedintele Republicii Slovace, Zuzana Caputova, si de presedintele Republicii Polone, Andrzej Duda.
La eveniment va participa, de asemenea, Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg.
„Reuniunea la varf a statelor din Formatul Bucuresti 9 se desfasoara cu aproximativ o luna inaintea Summitului NATO de la Vilnius si va oferi prilejul unui schimb aprofundat de opinii cu privire la prioritatile de pe agenda aliata si obiectivele majore, cu accent pe consolidarea posturii NATO de descurajare si aparare pe Flancul Estic, precum si pe intensificarea cooperarii cu Ucraina”, se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale transmis, luni.
Agenda discutiilor va viza evaluarea progresului realizat in implementarea deciziilor aliate adoptate in cadrul Summitului NATO de la Madrid, inclusiv in ceea ce priveste angajamentele de investitii si cheltuieli pentru aparare, precum si sprijinul acordat Ucrainei in sustinerea aspiratiilor sale euroatlantice.
„O atentie speciala va fi acordata si partenerilor vulnerabili din regiune, precum Republica Moldova, care se confrunta cu provocari crescute de securitate”, arata sursa citata.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…