Mii de persoane care cer organizarea unui referendum privind un acord final intre UE si Marea Britanie s-au strans la Londra in cadrul unei manifestatii pe care organizatorii o numesc cea mai „mare si importanta” demonstratie in acest sens, relateaza BBC, citat de Mediafax.
Protestatarii se indreapta catre Piata Parlamentului, unde mai tarziu va avea loc o manifestatie, la care organizatorii estimeaza ca vor participa peste 500.000 de persoane.
Premierul britanic Theresa May a respins deja ideea unui astfel de referendum.
Parlamentari din toate formatiunile politice principale sustin demonstratia.
Potrivit site-ul de stiri express.co.uk, prin campania votului popular privind Brexit cetatenii britanici cer sa aiba drept de veto in negocierile Guvernului britanic cu Uniunea Europeana.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…