„Indiana Jones al lumii artei” recupereaza un tablou de van Gogh furat in perioada pandemiei
Un detectiv de arta olandez a recuperat un tablou pretios al lui Vincent van Gogh, care a fost furat dintr-un muzeu intr-un jaf la miezul noptii, in timpul carantinelor impuse de coronavirus, in urma cu trei ani si jumatate, a anuntat politia.
Arthur Brand a intrat in posesia tabloului disparut, „The Parsonage Garden at Nuenen in Spring”, pictat in 1884 si in valoare de 3-6 milioane de euro, luni, dupa ce a primit la domiciliul sau din Amsterdam o punga Ikea albastra, potrivit The Guardian.
Brand, cunoscut drept „Indiana Jones al lumii artei” pentru ca a dat de urma unei serii de opere de arta pierdute, a declarat pentru AFP ca recuperarea tabloului lui Van Gogh a reprezentat „unul dintre cele mai mari momente din viata mea”.
„Arthur Brand, in cooperare cu politia olandeza, a rezolvat aceasta chestiune”, a confirmat Richard Bronswijk, de la unitatea de combatere a infractiunilor din domeniul artelor din cadrul politiei olandeze. „Acesta este cu siguranta cel adevarat, nu exista niciun dubiu in aceasta privinta”.
Brand a declarat pentru AFP ca apelurile frecvente ale sale si ale politiei olandeze de a restitui opera de arta furata au dat in cele din urma roade atunci cand un barbat, a carui identitate nu a fost dezvaluita, i-a inmanat lui Brand tabloul intr-o punga Ikea albastra, acoperita cu folie cu bule si bagata intr-o husa de perna.
Un clip video furnizat de Brand il arata pe acesta despachetand tabloul in salonul sau si ramanand uimit cand isi da seama ce este. „Nu mi-a venit sa cred”, a spus el.
Tabloul a fost sustras din Muzeul Singer Laren de langa Amsterdam la 30 martie 2020, intr-un jaf care a tinut prima pagina a ziarelor din intreaga lume.
Politia olandeza a publicat imagini video la scurt timp dupa spargere, in care se vede cum un hot sparge o usa de sticla in toiul noptii, inainte de a iesi in fuga cu tabloul ascuns sub bratul drept.
In aprilie 2021, politia a arestat un barbat numit in presa olandeza Nils M pentru furt. Ulterior, acesta a fost condamnat la opt ani de inchisoare. De asemenea, el a fost condamnat pentru furtul unei alte capodopere, de Frans Hals, numita Two Laughing Boys, intr-un alt jaf.
„Dupa cateva luni, am auzit de la o sursa din lumea criminala ca a cumparat un „Van Gogh”, a declarat Brand, care si-a castigat faima pentru recuperarile sale remarcabile de opere de arta furate, inclusiv statuile de bronz „Caii lui Hitler”, un tablou de Picasso si un inel care a apartinut lui Oscar Wilde.
Acest barbat, identificat de presa olandeza ca fiind Peter Roy K, se afla in spatele gratiilor pentru un caz separat care implica importul si exportul de cocaina pe scara larga, a spus Brand. K a vrut sa foloseasca tabloul ca garantie pentru a negocia o reducere a sentintei sale.
Brand a confirmat identitatea lui Peter Roy K, subliniind ca a declarat anterior ca „nu se va face nicio intelegere pentru o reducere a pedepsei”. Cu toate acestea, locul unde se afla panza semnata de Van Gogh a ramas un mister pana acum doua saptamani, cand un barbat l-a contactat pe Brand spunand ca vrea sa il returneze.
Dupa cateva negocieri, Brand l-a convins pe barbat – care nu avea „nicio legatura cu furtul”, potrivit detectivului de arta – sa inapoieze opera de arta.
„Omul mi-a spus: „Vreau sa returnez Van Gogh-ul. Mi-a provocat o mare durere de cap”, deoarece nu putea fi folosit ca moneda de schimb”, a spus Brand. „In cadrul unei operatiuni realizate in stransa coordonare cu politia olandeza, am recuperat tabloul”, a adaugat el.
Tabloul, care dateaza dintr-o perioada relativ timpurie a carierei lui Van Gogh, inainte ca prolificul artist sa se lanseze in picturile post-impresioniste care il caracterizeaza, a fost restituit directorului Muzeului Groninger, de unde a fost imprumutat la Muzeul Singer Laren.
Tabloul lui Hals „Doi baieti care rad” lipseste in continuare, dar Brand a declarat ca spera ca si aceasta pictura sa fie returnata in curand.