news

Incendiu in Gara Brasov la una dintre primele locomotive cu aburi care au circulat pe caile ferate romane

Un incendiu s-a produs, miercuri, in Gara Brasov, la una dintre primele locomotive cu aburi care au circulat pe caile ferate romane, adusa special cu ocazia marcarii a 150 de ani de la intrarea primului tren in Brasov. Locomotiva fusese cuplata la trenul regal, care a fost garat la linia 1, potrivit BizBrasov.

Pompierii s-au deplasat la fata locului cu 3 autospeciale de stingere.

„Din primele informatii se pare ca in urma evenimentului nu s-au inregistrat victime”, au precizat reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta.

Brasovenii pasionati de transporturile feroviare au avut azi ocazia sa admire locomotive cu aburi, drezine sau locomotive electrice, in cadrul unei parade care s-a desfasurat in Gara Brasov cu ocazia aniversarii a 150 de ani de la momentul intrarii primului tren in Gara Brasov la data de 1 iunie 1873 si Aniversarea a 60 de ani de la infiintarea primei Sectii de Instalatii Fixe de Tractiune Electrica – IFTE din tara, asta dupa ce Calea Ferata Brasov – Predeal a fost prima electrificata din Romania.

Locomotiva garata pe linia 1 este dintre primele locomotive cu aburi care au circulat pe caile ferate romane. „Este vorba de o locomotiva Pacific. Ea va tracta trenul regal, compus din cinci vagoane. Va mai fi prima locomotiva diesel electrica, cu numarul 001, care a intrat in dotarea CFR. Va fi prezentata si prima locomotiva electrica din dotarea CFR, tot cu numarul 001. De asemenea, vor fi prezentate utilaje vechi si noi, folosite pentru intretinerea liniilor electrice”, a spus directorul Regionalei CF Brasov.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago