Deputatul PNL, Alexandru Muraru, a solicitat duminica Parchetului General sa conteste „imediat” decizia de intrerupere a pedepsei colonelului Tudor Stanica, fostul sef al Directiei de Cercetare Penala a Militiei comuniste si „unul dintre principalii vinovati pentru uciderea disidentului Gheorghe Ursu”.
„In calitate de deputat in Parlamentul Romaniei, aduc in atentia publica si a institutiilor statului o situatie grava si revoltatoare care afecteaza profund increderea cetatenilor in justitia din tara noastra. Colonelul Tudor Stanica, fostul sef al Directiei de Cercetare Penala a Militiei comuniste si unul dintre principalii vinovati pentru uciderea disidentului Gheorghe Ursu, beneficiaza de o intrerupere a pedepsei de 10 ani de inchisoare pentru a 20-a oara consecutiv.
Aceasta situatie, care dureaza de 20 de ani, ridica semne de intrebare serioase cu privire la functionarea sistemului nostru judiciar. In lumina faptelor prezentate, solicit Parchetului General sa conteste imediat decizia de intrerupere a pedepsei din 16 ianuarie 2023, data de Curtea de Apel Bucuresti. Este inadmisibil ca un individ condamnat pentru crime atat de grave sa fie, practic, amnistiat de la justitie, invocand afectiuni medicale, in timp ce victimele si familiile acestora sufera”, a declarat Muraru, potrivit unui comunicat de presa.
Deputatul PNL mentioneaza ca aceasta situatie „este la fel de revoltatoare” ca si cazul recent al ofiterilor de Securitate, Marin Parvulescu si Vasile Hodis, achitati definitiv, „si reflecta o problema sistemica in justitia romaneasca”.
„In numele dreptatii si al respectului fata de memoria victimelor regimului comunist, fac apel la toate institutiile responsabile sa actioneze cu fermitate si transparenta in acest caz. Justitia trebuie sa fie egala pentru toti, indiferent de rang sau pozitie, iar cei vinovati de crime impotriva umanitatii trebuie sa raspunda pentru faptele lor. Nu putem permite ca astfel de cazuri sa ramana nerezolvate si sa submineze increderea in statul de drept. In incheiere, imi exprim solidaritatea cu familia disidentului Gheorghe Ursu si cu toti cei care au suferit din cauza regimului comunist”, a mai spus acesta.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…