Rusia si Ucraina au efectuat, joi, un schimb de prizonieri. In urma negocierilor, fiecare parte a returnat 50 de militari capturati, potrivit oficialilor rusi si ucraineni citati de CNN.
„Pe 24 noiembrie, ca urmare a procesului de negocieri, 50 de militari rusi au fost returnati de pe teritoriul controlat de regimul de la Kiev, care erau in pericol de moarte in captivitate”, a declarat Ministerul rus al Apararii intr-un comunicat.
Soldatii vor fi dusi la Moscova pentru tratament si li se va acorda „asistenta medicala si psihologica necesara”, a adaugat acesta.
Potrivit sefului biroului Presedintelui Ucrainei, Andrii Yermak, printre cei 50 de soldati reveniti se numara si doi ofiteri care au fost capturati in luptele de la Mariupol, Azovstal, centrala de la Cernobil si Insula Serpilor.
„Continuam sa lucram la eliberarea tuturor oamenilor nostri din captivitate. Sunt recunoscator pentru munca depusa de Cartierul General de Coordonare pentru Tratarea Prizonierilor de Razboi. Ii vom aduce inapoi pe toti”, a spus el intr-un comunicat.
In ultimele doua zile s-au intors 86 de militari ucraineni au fost returnati si un total de 1.269 de persoane au fost eliberate in timpul invaziei ruse, a adaugat el.
Este al doilea schimb de prizonieri in doua zile. Pe 23 noiembrie 36 de ucraineni – 35 de militari si un civil – s-au intors acasa si 35 de soldati rusi au fost repatriati.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…