„Refugiatii ne-au intors vietile pe dos”, recunosc multi dintre locuitorii micului sat grecesc Idomeni, transformat peste noapte in statie permanenta a refugiatilor dupa inchiderea rutei balcanice.
„Recolta mea e distrusa. Campiile sunt calcate in picioare. Peste tot sunt imprastiate paturi”, se plange un localnic.
„Refugiatii mi-au intors viata pe dos. Inainte, fiica mea se juca linistita pe strada, insa, de cateva luni incoace, ea nu mai iese afara din curte”, continua el, citat de Deutsche Welle.
Tot el spune ca s-a vazut nevoit sa tina incuiata tot timpul poarta de la intrare, deoarece pana acum i s-au furat doua capre, mai multe gaini si peste 600 kilograme lemne.
Guvernul de la Atena promite despagubiri fermierilor din Idomeni. „Nu vreau bani, vreau ca recolta sa fie buna iar campiile sa fie ca inainte”, spune martorul citat.
Un alt localnic este foc si para pe refugiati. El spune ca nu e posibil ca refugiatii sa se comporte in acest fel, blocand caile ferate. Astfel, ei aduc pagube imense tarii care ii gazduieste.
Acesta, fost membru la partidului Noua Democratie, spune ca, in ultima vreme, se simte acumularea unei tensiuni in randul localnicilor si nu se stie cand situatia va degenera.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…