Categories: actualitatenews

Iar ne-am facut de ras: „Pavilionul Romaniei la Expo Milano 2015 este o RUSINE”

 Raluca Feher, director de creatie la agentia CAP, a fost la pavilionul Romaniei de la expozitia universala EXPO Milano 2015 unde a vazut amatorism si nesimtire din partea organizatorilor.

„Pavilionul Romaniei. Pe farfuriile albe de ceramica din fata sunt asezate ghivece cu floarea soarelui, toate intr-o rana. Trantite de vant sau asa e designul? Si daca toate ghivecele sunt rasturnate, ce-o fi vrut sa zica artistul? La intrare un baiat rotofei zice benvenuti.

Treci pe langa o receptie de plastic pe care sunt imprastiate evantai niste carti de vizita plastifiate pe care scrie repatriot, in 3 culori. Pute a conferinta de presa din anii `90 si uite si fetele in ii, cocosate, parul umflat, ochi mijiti a neincredere. Zic benvenuti din varful buzelor dar subtitrarea traduce: misca-te mai iute.

Peretii sunt acoperiti cu plasme pe care ruleaza un film despre frumusetile patriei, lunci si vai, capite si orchestra satului x doinind. Pe scaunele, se odihnesc un grup de vreo 20 de persoane. Nu se uita la film, motaie, barbia in piept. S-au refugiat de ploaie la romani. Peretele din spatele plasmelor este un grilaj din lemn. In patratelele dintre sipci apar, din cand in cand ghivece cu flori rosii. Vreo trei ghivece. Nu intelegi unde e legatura cu tema expozitiei: mancare si energie.

Dar iti zici ca o sa vezi la etaj despre ce e vorba. Pentru ca pavilionul are un etaj, o casa de lemn traditionala, acoperita cu stuf unde, in teorie, este restaurantul. O banda rosie bareaza calea la lift. Alta opreste accesul pe scari. Te intorci catre domnitele in ie. Nu se poate pe aici, nu se poate nici pe acolo, iti comunica bilingv-trist-resemnat si parca simti si un usor artag. Doamna cu parul blond e epuizata de atatea refuzuri.

Iesi si realizezi ca nu ai inteles nimic din Romania asta. Cacofonia muzicala varsata de plasmele care au costat o tona-probabil-te-a acoperit ca o pulbere de cenusa, ai iesi in strada, ai scuturat-o, ai ridicat din umeri si ai plecat.
Nu si daca esti roman.

Daca esti roman te simti umilit de nesimtirea organizatorilor pavilionului ‘nu se poate’. Tara care a fost dusa ca martoga la targ de taran, nu ca sa o vanda, ci ca sa o faca de rusine. Tara care se lauda ca a fost granarul Europei, aia de te primeste cu paine si sare, incapabila sa-ti arate ce stie si ce are si sa-ti dea sa guste.

Tara care nu are niciun material de promovare, frunza sau nefrunza, ceva pe care sa pui mana si sa duci acasa. Doar cartile de vizita tiplate, care invita oamenii de afaceri romani sa se intoarca acasa pentru ca nicaieri nu-i ca acasa. Pai d-aia au plecat. Caci nicaieri nu-i ca in Romania, tara care la 20.30 inchide pavilionul, in timp ce, la 23.00, cehii inca mai dau de baut si urca pe scena a nspea trupa de muzicanti pusi pe chef.

E sambata seara la Expo 2015 si romanii sunt pe nicaieri. Au pavilion, au bifat actiunea, rudele si prietenii si oficialii au cheltuit banii mei si ai tai pe vizite la Milano. Asta conteaza.

‘Feeding the planet, energy for life’ in romaneste inseamna ‘sa ne hranim neamul, energie pentru ciordeala'”, a scris Raluca Feher pe blogul sau.

Responsabil pentru organizarea evenimentelor Romaniei de la Expo Milano 2015 este Georgian Ghervasie, fost consilier al premierului Victor Ponta. El are pe mana un buget de 3,5 milioane de euro pentru pavilionul Romaniei. Mai multe amanunte despre Georgian Ghervasie sunt aici: Consilier al lui Ponta, AVERE DE NABAB din salariul de la STAT. Cati bani gestioneaza acum

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago