externe

Ia banii si fugi: fostul presedinte brazilian Jair Bolsonaro, acuzat ca ar fi vrut sa fure bijuterii in valoare de 1,2 milioane de dolari in timpul mandatului sau

Fostul presedinte brazilian Jair Bolsonaro a beneficiat de un sistem de vanzare ilegala a unor bijuterii si articole de lux oferite Braziliei si evaluate la un total de 1,2 milioane de dolari, potrivit concluziilor unei anchete a politiei publicate luni, relateaza AFP, citata de Agerpres.

Saptamana trecuta, politia federala a recomandat inculparea lui Bolsonaro si a altor 11 persoane pentru asociere infractionala, spalare de bani si deturnare de fonduri, pentru fapte survenite intre octombrie 2019 si sfarsitul mandatului liderului de extrema dreapta in 2022.

Jair Bolsonaro, care denunta multitudinea de investigatii legale impotriva lui drept „persecutie”, neaga ca ar fi comis vreo infractiune in gestionarea bijuteriilor.

Potrivit politiei, „grupul facand obiectul anchetei a actionat pentru a deturna de la Trezoreria publica braziliana mai multe cadouri de valoare primite de fostul presedinte Jair Bolsonaro (…) in cursul calatoriilor internationale si oferite de autoritati straine”.

Operatiunea a vizat vanzarea bijuteriilor in strainatate „cu scopul de a favoriza imbogatirea ilicita a fostului presedinte”, a indicat ancheta.

Unele piese au fost vandute, „iar sumele obtinute au fost convertite in numerar si au intrat in patrimoniul personal al fostului presedinte (…) fara a trece prin sistemul bancar oficial”, a adaugat raportul remis Curtii Supreme Federale (STF).

Valoarea cadourilor „se ridica la suma de 1,22 milioane de dolari”, a precizat politia.

Judecatorul Alexandre de Moraes de la STF a dat Ministerului Public 15 zile pentru a decide daca il inculpa oficial pe fostul presedinte.

Presa braziliana a dezvaluit afacerea in martie 2023, dupa ce agentii ai Fiscului au confiscat bijuterii gasite in rucsacul unui oficial al guvernului Bolsonaro care se intorcea dintr-o calatorie oficiala in Orientul Mijlociu in 2021.

Printre cadouri s-au numarat un inel, un colier si cercei de la marca elvetiana Chopard in valoare de aproximativ 828.000 de dolari, precum si ceasuri Chopard si Rolex din aur si diamante, precum si alte bijuterii, potrivit raportului politiei de aproape 500 de pagini.

Dupa dezvaluirea afacerii, consilierii lui Bolsonaro au recuperat si restituit statului unele dintre obiectele vandute, se precizeaza in raport.

Potrivit politiei federale, sumele obtinute din vanzarea bijuteriilor „ar fi putut fi folosite pentru a acoperi cheltuielile lui Bolsonaro” in Statele Unite, unde a stat cateva luni dupa incheierea mandatului.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago