news

Guvernul a bagat administratia locala in faliment: „Nu mai sunt bani”. Anuntul, facut chiar de un lider ALDE foarte suparat

Presedintele ALDE Bistrita-Nasaud, Ioan Tintean, care este si vicepresedinte al Consiliului Judetean, a declarat vineri, in cadrul unei conferinte de presa, ca exista primarii atat in judet, cat si in tara care „gafaie” din cauza lipsei fondurilor pentru plata salariilor si a cheltuielilor curente pana la sfarsitul anului. Potrivit lui Tintean, aceasta situatie impune o noua rectificare bugetara.

„Am ridicat problema celei de-a doua rectificari bugetare, care se pare ca, totusi, va fi, datorita faptului ca UAT-urile (unitatile administrativ-teritoriale – n.r.) si primariile au primit o promisiune de la Guvernul Romaniei, ca atunci cand se va incheia anul 2018 nivelul fondurilor de care vor dispune si primite din cote parti din impozit pe venit sau TVA va fi cel putin la nivelul realizatului din 2017.

La ora aceasta, avem primarii in Romania si in judetul nostru care gafaie, primarii care au 15-20 lei in cont, si ma refer aici la capitolul finantare retributii, salarii sau cheltuieli curente.

Nu te iarta nimeni daca nu ti-ai platit curentul, apa, gazul, deseurile, nu poti tine scolile in frig, nu poti tine copiii fara lemne si toate celelalte care se insumeaza la capitolul cheltuieli curente”, a spus liderul judetean al ALDE, citat de Digi24.

Ioan Tintean a dat ca exemplu situatia comunei Urmenis din judetul Bistrita-Nasaud, care ar mai avea doar 15 lei in cont in prezent.

Presedintele ALDE spune ca le-a cerut tuturor primarilor membri de partid sa trimita la inceputul saptamanii viitoare o situatie privind fondurile de care dispuneau la data de 31 octombrie si de cati bani mai au nevoie pentru a-si plati cheltuielile curente si salariile pana la sfarsitul acestui an.

Vineri, ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, are programata o intalnire cu liderii coalitiei PSD-ALDE, printre subiectele de discutie aflandu-se si a doua rectificare bugetara din 2018.

Anterior discutiei, ministrul a spus ca saptamana viitoare se definitiveaza discutiile cu toate ministerele vizate de rectificare. „Ideea este sa ne mentinem sub 3 la suta ca si deficit, 2,97, asa cum am promis”, a spus Teodorovici. Acesta a precizat ca deficitul bugetar estimat pentru anul 2019 este de 2,53 la suta.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago