Categories: politica

Grindeanu il toarna pe Dragnea. Cum si-a sabotat seful PSD propriul partid la alegerile locale

Premierul Sorin Grindeanu a declarat ca Liviu Dragnea nu l-a lasat sa se implice in campania electorala pentru alegerile locale partiale, lucru care a contat in rezultatul final al formatiunii social-democrate, iar vinovat pentru acest lucru este, in opinia sa, presedintele PSD.

„Singurul mod de a conduce partidul de un an, un an si ceva, este acest CEx, care aproape de fiecare data are pe ordinea de zi excluderi sau sanctiuni. Nici macar la ultimul, cand ar fi trebuit sa vedem rezultatul alegerilor partiale din 11 iunie si de ce am pierdut in foarte multe localitati, nu s-a intamplat si s-a intamplat ceea ce stiti cu totii.

Chiar i-am spus cu o luna inainte sau in timpul campaniei electorale, in acea luna, doua saptamani, ca doresc sa ma implic in campania electorala, sa merg sa vad daca pot sa ajut.

Nu m-a lasat si exista colegi de-ai mei care pot confirma acest lucru. Am inteles ca nu sunt singurul care nu a fost lasat sa faca lucrul acesta. Si, am si spus, am inceput sa pierdem, sa pierdem foarte mult, iar pentru asta, vinovat pentru ca am ajuns in aceasta situatie este un singur om, Liviu Dragnea”, a declarat Sorin Grindeanu la Palatul Victoria.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago