Prim-vicepresedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, sustine ca nu l-a turnat pe Liviu Dragnea la Directia Nationala Anticoruptie in dosarul in care fostul lider social-democrat este cercetat pentru trafic de influenta in contextul vizitei facute in SUA, precizand ca a fost audiat de doua ori de procurori si nu are acorduri de confidentialitate.
Grindeanu a fost intrebat duminica, in cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV, daca l-a turnat pe Liviu Dragnea la DNA.
“Vad ca exista aceasta abordare prieteneasca sau incercare de a ma lipi a unora de acest dosar. Eu am fost audiat, am spus public acest lucru in calitate de martor de doua ori, nu am acorduri de confidentialitate. Verificati dosarul, a fost trimis in instanta si apar declaratiile mele. Sunt convins ca adevarul va iesi la iveala in instanta. Sunt lucruri probabil pe care nu le stiu, dar in mod sigur in instanta aceste lucruri vor iesi la iveala. In rest, declaratia mea spune adevarul despre ceea ce stiu din acest punct de vedere si despre ceea ce m-au intrebat atunci cand am fost audiat si nu am nimic de ascuns din acest punct de vedere”, a afirmat prim-vicepresedintele PSD, citat de news.ro.
El a explicat si cum a aflat despre vizita in SUA.
“Am avut o intalnire dupa programul de lucru seara cu domnul Dragnea si mai erau ceva colegi, in care m-a informat despre doua invitatii pe care le primise si ca ar dori sa mearga si ca ar dori sa il insotesc. Nu am mers in aceeasi zi, domnul Dragnea a plecat mai repede cu o zi sau doua. Am avut atunci o misiune, aceea de a se plati costurile legate de transport, cazare la Washington, eu nu vroiam sa platesc de la Guvern. Era o invitatie din partea comitetului de organizare, a unui vicepresedinte, adica semioficiala. Am avut aceasta mentiune de a fi platite cel putin cheltuielile care ma privesc de la partid, fiind membru de partid, ceea ce s-a si intamplat. (…) Cred ca la fel a fost si la Liviu Dragnea”, a mentionat Grindeanu.
Intrebat daca el crede ca aparea in rechizitoriul DNA in cazul in care acele cheltuieli ar fi fost platite de catre Guvern, Grindeanu a raspuns: “Habar n-am. Nici nu am o experienta juridica, cert e ca asa au stat lucrurile si dupa aceea s-a intrat intr-un program, sa spunem, oficial. Eu am beneficiat de Secret Service acolo”.
Sorin Grindeanu a mai fost intrebat daca Liviu Dragnea i-a transmis ca trebuie sa intoarca spre amicii sai americani contracte de miliarde de euro in domeniul apararii.
“Niciodata si asta face parte inclusiv din declaratia pe care am dat-o si care e publica in acest moment. Ca premier, ca ministru, ca presedinte de consiliu judetean, ca primar, vin zilnic companii multinationale private care vor sa iti spuna cat de buni sunt ei versus altii dar asta nu inseamna ca treci pe langa lege si nu aplici legea achizitiilor publice, achizitiilor in domeniul militar. E un lucru normal ca toate aceste companii sa isi prezinte cat de bune sunt. Imi aduc aminte la vizita pe care am efectuat-o in Israel cand m-am intalnit cu primul ministru Netanyahu, la hotel, jos, unde eram cazati, facusera un fel de expozitie cu tehnica militara tot pentru noi. E un lucru normal. Dar nu mi-a cerut niciodata. (…) A fost primul an in 2017 cand Romania a fost primul buget cel cu care am venit in ianuarie 2017 in Parlament, care a avut prevazut 2% pentru Armata. Atunci s-a inceput. Am inscris acea intalnire in tipul de intalnire de care va spuneam mai devreme, nu mi-a cerut nimic mai mult”, a explicat Grindeanu.
De asemenea, el a mai fost intrebat daca i-ar fi dat de inteles lui Dragnea ca acel contract pe care il viza ar ajunge la firmele unde avea interes.
“Nu s-a discutat concret, cel putin cu mine asa ceva nu s-a discutat”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost trimis in judecata de DNA in dosarul finantarii si organizarii vizitei sale in SUA, in 2017, fiind acuzat de trafic de influenta si de folosire a influentei sau autoritatii in scopul obtinerii de foloase necuvenite.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…