Premierul elen, Alexis Tsipras, a anuntat in cursul noptii de vineri spre sambata organizarea in Grecia a unui referendum privind documentul ce ar putea rezulta dupa sedinta Eurogrupului, prevazuta sambata, la Bruxelles, intre Atena si creditorii sai, transmite AFP.
„Poporul trebuie sa decida in afara de orice santaj (…), referendumul va avea loc pe 5 iulie”, a declarat prim-ministrul intr-o alocutiune difuzata la posturile de televiziune in jurul orei locale 01.00 (vineri, 22.00 GMT), in ajunul ultimei reuniuni a ministrilor de finante din zona euro, la Bruxelles, inainte de o posibila intrare a Greciei in incapacitate de plata fata de FMI, pe 30 iunie.
Potrivit MarketWatch, citat de Mediafax, creditorii Greciei intentioneaza prelungirea cu cinci luni a programului de salvare a Greciei si furnizarea unor fonduri in valoare de 15,5 miliarde de euro.
Publicatia The Guardian a relatat ca documentele au fost inaintate joi ministrilor de Finante din zona euro si vor fi analizate inainte de reuniunea de sambata a membrilor Eurogroup.
Liderii eleni si reprezentantii Comisiei Europene, Bancii Centrale Europene si FMI trebuie inca sa cada de acord asupra programului de reforme pentru deblocarea finantarii.
Grecia mai mare de primit 7,2 miliarde de euro din programul de salvare in valoare de 240 de miliarde de euro. In lipsa fondurilor, Grecia risca sa nu poata plati FMI datorii de 1,54 miliarde de euro scadente pe 30 iunie.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…