Guvernul german, pe care invazia rusa in Ucraina l-a convins ca trebuie sa investeasca in aparare, preconizeaza sa achizitioneze un sistem de aparare antiracheta israelian, informeaza duminica ziarul german Bild, preluat de AFP, informeaza Agerpres.
Decizia nu a fost inca luata in mod oficial, insa Partidul Social-Democrat al cancelarului federal Olaf Scholz, principala formatiune a coalitiei aflate la putere in Germania, o sustine, precizeaza acest cel mai citit cotidian german.
„Trebuie sa ne aparam mai bine impotriva amenintarii ruse. Pentru aceasta avem nevoie rapid de un scut antiracheta la scara Germaniei”, explica in Bild raportorul Bundestagului pentru bugetul de aparare, Andreas Schwarz.
„Sistemul israelian Arrow 3 este o buna solutie”, a adaugat el cu privire la acest dispozitiv antiracheta israelian destinat sa contracareze rachetele cu raza de actiune lunga.
Potrivit Bild, sistemul, inspirat din „Iron Dome” (Domul de Fier) israelian, ar costa circa 2 miliarde de euro si ar putea fi operational din 2025, din trei situri in Germania.
Scutul ar fi suficient de puternic pentru a acoperi si Polonia, Romania si republicile baltice.
„Vom putea intinde Domul de Fier deasupra tarilor vecine. Vom juca astfel un rol-cheie pentru securitatea Europei”, a subliniat Schwarz.
Dupa ani in care a subinvestit in aparare, Germania a intreprins la sfarsitul lui februarie o schimbare istorica, din cauza invaziei ruse asupra Ucrainei, care a avut efectul unei unde de soc.
Olaf Scholz a anuntat pe 27 februarie, la cateva zile dupa declansarea invaziei ruse, o finantare exceptionala de 100 de miliarde de euro pentru modernizarea armatei si obiectivul de a depasi 2% din PIB pentru cheltuielile militare
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…