externe

Germania: Salariul minim va creste la 12,41 euro in 2024. In 2015 era de 8,50 euro

Germania va creste salariul minim la 12,41 euro (13,51 dolari) pe ora incepand cu 1 ianuarie 2024, pe baza noilor recomandari ale Comisiei pentru salariul minim din aceasta tara. Salariul minim actual este de 12 euro pe ora, scrie Deutsche Welle.

Un an mai tarziu, la 1 ianuarie 2025, salariul minim ar urma sa fie majorat din nou, la 12,82 euro, potrivit recomandarilor, care sunt aproape intotdeauna puse in aplicare de guvernul german.

La fiecare doi ani, comisia, care este formata din reprezentanti ai companiilor, sindicatelor si ai mediului stiintific, emite o recomandare privind nivelul viitor al salariului minim.

Reprezentantii sindicatelor din comisie s-au opus insa majorarii salariului minim, considerand-o insuficienta pentru lucratorii afectati de inflatia ridicata.

„Rezolutia vine intr-o perioada de crestere economica slaba si de inflatie ridicata persistenta in Germania, ceea ce reprezinta mari provocari atat pentru companii, cat si pentru angajati”, a precizat comisia in decizia sa.

Cresterea nu este suficienta, spun sindicatele

Confederatia germana a sindicatelor (DGB) a criticat dur decizia. Stefan Korzell, membru al consiliului director, care este si membru al Comisiei pentru salariul minim, a declarat ca majorarea nominala de 0,41 euro ar insemna de fapt o reducere enorma a salariilor pentru cei aproximativ 6 milioane de lucratori cu salariul minim din tara, avand in vedere inflatia ridicata.

Korzell a declarat ca reprezentantii sindicali au facut presiuni pentru o majorare la cel putin 13,50 euro, dar au fost respinsi de reprezentantii companiilor si de presedinta comisiei, Christiane Schonefeld.

Anul trecut, guvernul de coalitie condus de social-democratii din Germania a trecut peste comisie pentru a majora salariul minim din tara de la 10,45 euro la 12 euro in octombrie. Majorarea fusese o promisiune cheie din campania electorala a cancelarului Olaf Scholz.

Germania a introdus pentru prima data un salariu minim legal in 2015. Acesta a fost initial de 8,50 euro pe ora, dar a fost majorat in mod repetat de atunci.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago