externe

Germania le cere imperativ sarbilor sa inlature barajele din Kosovo. Moscova anunta ca ii sustine: „Avem relatii foarte stranse de aliati, istorice si spirituale, cu Serbia”

Guvernul german si-a exprimat miercuri ingrijorarea fata de ultima escaladare a tensiunilor dintre Belgrad si Pristina si a declarat ca se concentreaza asupra eforturilor de a-i determina pe militantii sarbi sa demonteze baricadele pe care le-au construit in apropierea granitei cu Kosovo.

In ultimele trei saptamani, sarbii din nordul Kosovo au ridicat peste 10 baraje rutiere in orasul Mitrovica si in jurul acestuia, in parte ca raspuns la arestarea unui fost politist sarb acuzat de agresarea unor ofiteri de politie in activitate.

In plus, sarbii din Serbia au ridicat marti un alt blocaj rutier in apropierea punctului de trecere Merdare, la granita estica a Kosovo, in sprijinul rudelor lor etnice.

„Baricadele ilegale ridicate de sarbii din Kosovo trebuie sa fie demontate cat mai repede posibil”, a declarat un purtator de cuvant al Ministerului german de Externe, citat de Deutsche Welle.

El a mai spus ca „retorica nationalista in special, asa cum am auzit din Serbia in ultimele saptamani, este complet inacceptabila”.

Ce s-a intamplat intre Kosovo si Serbia?

Kosovo, o fosta provincie sarba, a fost un punct sensibil diplomatic in Europa timp de decenii. Acesta si-a declarat unilateral independenta fata de Serbia in 2008 – o miscare care a fost ilegala conform legislatiei constitutionale sarbe, dar care este recunoscuta de multe alte tari, inclusiv de Germania.

Ultima repriza de tensiuni vine dupa ce reprezentantii celor aproximativ 50.000 de etnici sarbi care traiesc in nordul Kosovo au demisionat din institutiile statului, precum politia si sistemul judiciar, ca urmare a initiativei guvernului kosovar de a inlocui placutele de inmatriculare auto emise in Serbia.

Sarbii kosovari refuza sa recunoasca fie guvernul de la Pristina, fie statutul independent al Kosovo.

Miscari militare in Serbia

Frictiunile in curs de desfasurare au determinat Serbia sa isi puna trupele in stare de alerta maxima.

Presedintele sarb Aleksandar Vucic a declarat ca a facut acest lucru pentru „a ne proteja poporul (din Kosovo) si pentru a pastra Serbia”.

El a afirmat ca Pristina se pregateste sa ii atace pe sarbii din Kosovo si sa inlature barajele rutiere prin forta.

Pristina a cerut misiunii NATO in Kosovo, KFOR, sa ajute la demontarea barierelor rutiere, lasand sa se inteleaga ca ar putea face acest lucru ea insasi daca NATO nu actioneaza.

La randul sau, KFOR insasi a cerut dialog intre partile implicate.

„Este extrem de important ca toti cei implicati sa evite orice retorica sau actiuni care pot provoca tensiuni si escaladarea situatiei”, a declarat generalul-maior Angelo Michele Ristuccia intr-o declaratie.

„Solutiile trebuie cautate prin dialog”, a adaugat el.

Orice interventie militara a Serbiei in Kosovo ar duce probabil la o confruntare cu fortele NATO si ar escalada masiv tensiunile din Balcani. Regiunea europeana nu si-a revenit inca pe deplin dupa destramarea sangeroasa a Iugoslaviei, care s-a incheiat cu bombardarea de catre NATO a Serbiei si Muntenegrului in 1999.

Rusia neaga implicarea

Intre timp, Rusia, un aliat major al Serbiei, a negat acuzatiile kosovare potrivit carora ar alimenta tensiuni in regiune, confirmandu-si totodata sprijinul pentru Belgrad.

„Serbia este o tara suverana si este absolut gresit sa cautam influenta distructiva a Rusiei aici”, a declarat purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov.

”Avem relatii foarte stranse de aliati, istorice si spirituale, cu Serbia”, a mai spus Peskov.

Rusia urmareste ”foarte atent ceea ce se intimpla (in Kosovo) si cum drepturile (etnicilor) sarbi sunt asigurate (acolo)”, a adaugat el.

”Si bineinteles ca sustinem Belgradul in actiunile pe care le intreprinde”, a subliniat el.

”Este natural ca Serbia sa apere drepturile (etnicilor) sarbi care traiesc alaturi, in conditii atat de dificile, si ca ea sa reactioneze dur atunci cand drepturile sale sunt incalcate”, a subliniat Peskov.

Urmareste-ne si pe:
Victor Gheja

Share
Published by
Victor Gheja

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago