opinii

Garcea: un pulan la Parlamentul European

Dupa ce a dat-o de gard cu actoria, nu fiindca n-ar mai fi avut idei, ci pentru ca stilul artistic „Vacanta Mare” a fost copiat de prea multi epigoni pentru ca publicul scuipator de seminte sa mai aprecieze la adevarata valoare originalul, Mugur Mihaescu, aka Garcea, aka Leana, a decis sa se indrepte spre politica. Si cum la PSD si PNL locurile pe liste erau deja ocupate, ca au si uselistii suficienti militieni si destule leane, iar la USR nu primeau probabil decat de la actori cu diploma si trei neuroni in plus, fosta vedeta pe sticla s-a indreptat spre Partidul Verde.

Dar vezi pesemne ca nu i s-a parut suficient de „verde”, asa ca a pus ochii pe cuibusorul lui George Simion si a fost dragoste la prima vedere. Ma rog, nu chiar la prima, ci cam la a doua, pentru ca, daca ne aducem bine aminte, nu mai tarziu de ianuarie anul asta Mihaescu spunea: „Frate, a inceput deja sa ma enerveze circul asta pe care il face Simion si cu tipetele lui”. Pe urma si-a dat seama insa ca si cu tipatul poti ajunge departe si a decis sa se inscrie in AUR, pe principiul ca astia sunt ca inginerii: au priviri inteligente, dar nu gasesti acolo prea multi care sa stie sa se si exprime prin cuvinte, nu doar prin onomatopee.

Si iata-l propulsat pe Garcea taman pe locul al doilea de pe lista AUR pentru europarlamentare. Printre atatia anti-vaccinisti, anti-leghebisti, anti-europenisti, anti-temperaturisti si, in general, anti-orice cati sunt pe liste, Garcea se simte ca pestele in apa: pai nu tuna si fulgera el contra vaccinului? Nu zicea el ca UE e doar pentru bogati, nu si pentru amaratii de romani? Cine l-o fi saltat asa de sus pe lista nu stiu, dar banuiesc ca o influenta a avut si domnul Dan Voiculescu, care stie sa aprecieze un turnator la securitate, cum a fost Mihaescu, nu de alta, dar si el a fost, iar turnatorii trebuie sa se ajute intre ei, no?

Culmea este ca locul pe care a fost protapit Mugur Mihaescu este suta la suta eligibil si nu exista nicio indoiala, date fiind intentiile de vot, ca el va ajunge in Parlamentul European – dovada clara ca orice membru AUR are in ranita pulanul de europarlamentar, dar nu toti il gasesc la timp. Ce va face Garcea la Bruxelles nu-i greu de ghicit: probabil tot ce-a facut si la Sarbu, si la Revelionul TVR, si in politica, si oriunde a fost: mistocareala, circoteca, asa, pe barosaneala, sa vada vulgul la televizor, sa se hahaie si sa exclame, intre doua ragaieli de mici: „Da bine le-o zice Garcea arogantilor aia de europeni!”

Cum de am ajuns aici? Cum de n-au intrat pe listele AUR pentru europarlamentare oameni mai putin securisti, mai putin traseisti, dar poate mai priceputi si mai decenti decat Garcea? Cum de oameni cu vechime in partid, care au tras alaturi de Simion cand partidul asta era doar o iluzie careia nu-i dadea nimeni sanse, au fost dati deoparte, ca sa vina Garcea in locul lor? Este o nedreptate strigatoare la cer, s-ar putea spune.

Dar nu, nu este deloc asa. Partidul AUR, ca si partidele PSD si PNL, ii sunt datoare vandute lui Garcea. Fara personajele jalnice transformate de el in eroi nationali, fara un Garcea si fara o Leana, poporul asta ar fi fost mult mai greu de prostit. Pe cand asa, promovand ani de zile pe sticla incultura, facand din ignoranta, autosuficienta, marlanie si fudulie calitati ravnite de toti, Garcea – dar si multi altii pe langa el – au „prostit poporul cu televizorul”. AUR este acolo unde este, in sondaje, si pentru ca Mugur Mihaescu l-a jucat pe imbecilul Garcea si pe analfabeta Leana, in loc sa promoveze personaje nu neaparat mai „intelectuale”, dar mai cu bun simt, personaje care sa stie sa recite un monolog cu adevarat impresionant, asa cum am vazut adesea in serialul Las Fierbinti – o veritabila radiografie a satului romanesc de astazi.

Asa ca, daca va intrebati de ce Garcea si AUR vor lua milioane de voturi la europarlamentarele din 2024, raspunsul nu-i greu de dat. Vi-l poate oferi chiar Garcea insusi, dandu-si cascheta pe ceafa cu pulanul si exclamand, trufas,cu vocea lui pitigaiata: „Ieczista o esplicatie: ie prosti, dar multi, ca eu i-am crescut asa!”

Urmareste-ne si pe:
Spartakus

Share
Published by
Spartakus

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago