Franta si-a exprimat sambata seara „consternarea” dupa declaratiile ambasadorului chinez in Franta, care a negat suveranitatea tarilor rezultate din Uniunea Sovietica si a pus sub semnul intrebarii apartenenta Peninsulei Crimeea la Ucraina, relateaza Agerpres.
Intrebat vineri seara la postul francez de informatii LCI, Lu Shaye a estimat ca tarile fostei URSS „nu au statut efectiv in dreptul international, deoarece nu exista un acord international pentru a concretiza statutul lor de tara suverana”.
Legat de Peninsula Crimeea, un teritoriu ucrainean pe care Rusia l-a ocupat din 2014, el a spus: „Depinde de modul in care percepem aceasta problema. Exista istoria. Crimeea a fost la inceput la Rusia. Hrusciov a fost cel care a oferit Crimeea Ucrainei pe vremea Uniunii Sovietice”.
Diplomatul chinez a indemnat sa se renunte la disputele cu privire la problema frontierei post-sovietice. „In prezent, cel mai urgent lucru este sa oprim, sa ajungem la incetarea focului” intre Rusia si Ucraina, a spus el.
Ministerul francez de Externe a indicat intr-un comunicat ca a „luat cunostinta cu consternare” despre aceste remarci, cerand Chinei „sa spuna (daca acestea) reflecta pozitia sa, ceea ce speram sa nu fie cazul”.
Ucraina a fost recunoscuta international „in interiorul frontierelor incluzand Crimeea in 1991 de catre intreaga comunitate internationala, inclusiv China, la caderea URSS, ca nou stat membru al Natiunilor Unite”, a insistat Parisul, amintind ca anexarea Peninsulei Crimeea de catre Rusia in 2014 este „ilegala conform dreptului international”.
Daca Beijingul sustine oficial ca este neutru, presedintele chinez Xi Jinping nu a condamnat niciodata invazia rusa si nici macar nu a vorbit la telefon, pana in prezent, cu presedintele ucrainean Volodimir Zelenski. In schimb, el a vizitat recent Moscova pentru a-si reafirma parteneriatul cu presedintele rus Vladimir Putin, aratand mai repede ca un front anti-occidental.
In timpul unei vizite in China la inceputul lunii aprilie, Emmanuel Macron l-a indemnat pe Xi Jinping sa „readuca Rusia la ratiune” fata de Ucraina si l-a indemnat sa nu livreze arme Moscovei.
Cei doi sefi de stat au dat publicitatii o declaratie comuna in care s-au angajat sa „sustina orice efort in favoarea restabilirii pacii in Ucraina”.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…