externe

Franta a confirmat semnarea contractului pentru dezvoltarea unui avion de lupta de ultima generatie

Armata franceza a atribuit, oficial, vineri, contractul de dezvoltare a unui nou avion de lupta european, un proiect cheie in eforturile de integrare a capacitatilor militare ale continentului si de a reduce dependenta acestuia de echipamentele americane, potrivit AFP citata de France 24.

Oficialii francezi si germani au anuntat intelegerea luna trecuta, ingropand securea dupa luni de dispute cu privire la modul in care va fi impartita munca la aeronava.

Producatorul european de avioane Airbus, cel francez Dassault Aviation, si cel spaniol Indra, precum si o serie de subcontractanti, vor colabora la asa-numitul Future Combat Air System (FCAS) impotriva unui proiect rival, Tempest, la care participa Marea Britanie, Italia, Suedia si Japonia.

„Acest contract istoric, in valoare de 3,2 miliarde de euro, va acoperi lucrarile la un prototip FCAS si al componentelor sale timp de aproximativ trei ani si jumatate”, au anuntat companiile intr-un comunicat.

Analistii estimeaza ca dezvoltarea noului avion cu reactie si tehnologiile sale de ultima ora, inclusiv inteligenta artificiala care sa controleze un „nor de drone”, programat sa fie operational in 2040 va costa 100 de miliarde de euro.

„Acesta este un pas major inainte, cu un proiect important care sa protejeze interesele noastre strategice”, a declarat ministrul francez al Apararii, Sebastien Lecornu, intr-un comunicat.

La finalul fazei de dezvoltare, cunoscuta sub numele de 1B, tarile vor negocia faza efectiva de constructie a avioanelor, primele demonstratii de zbor fiind asteptate in 2028 sau 2029.

„Acordul politic privind FCAS este un mare pas inainte si, mai ales in contextul international actual, un semnal important al cooperarii excelente dintre Franta, Germania si Spania”, a declarat biroul presedintelui francez Emmanuel Macron luna trecuta, cand a fost incheiat acordul.

Pana acum, nicio alta natiune europeana nu s-a alaturat proiectului de construire a noului avion, iar un plan anterior franco-german de a construi un avion de lupta comun a esuat, ceea ce a dus la dezvoltarea avioanelor Rafale si Eurofighter utilizate in prezent.

De asemenea, Germania a ingrijorat Parisul in martie trecut, cand a anuntat un acord pentru cumpararea a 35 de avioane F-35 de la firma americana Lockheed Martin.

Avioanele sunt certificate pentru a transporta focoase nucleare americane pastrate in Europa ca parte a aliantei de aparare NATO, ceea ce se asteapta sa faca si noile avioane franco-germane.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago